Honor Play 30: Iubire, ură și tot ce e între ele

Revizuirea Honor Play 30

Miercuri dimineața, când rutina mea de a-mi face cafeaua și a verifica știrile a fost întreruptă de o criză tech care mi-a dat fiori pe șira spinării… vechiul meu Xiaomi Redmi Note 8 Pro, credinciosul meu companion de aproape patru ani, a decis că și-a încheiat socotelile cu lumea asta. Ecran negru. Mort. Niciun semn de viață, indiferent de combinația de butoane pe care am apăsat-o sau de încărcătorul pe care l-am implorat să-l resusciteze.

Era ora 8 dimineața când mi-am dat seama că nu e o alarmă falsă. Stăteam în bucătărie, cu cana de cafea aburindă în mână, și un nod în gât cât o minge de tenis. Panică. Asta era emoția. Nu frustrare, nu resemnare, ci panică pură, viscerală. Aveam o prezentare crucială la 11, iar toate notițele, contactele cheie și, cel mai grav, aplicația de autentificare în doi pași pentru contul de la muncă erau pe acel telefon. După ce am încercat să-l readuc la viață cu cinci încărcătoare diferite, am realizat că nu mai pot trăi cu incertitudinea asta. Într-o dimineață obișnuită, moartea subită a telefonului m-a convins să schimb totul.

Aveam nevoie de un telefon NOU. Acum. Nu mâine, nu săptămâna viitoare. Bugetul era, să zicem, dureros de realist: maximum 800 de lei. Nu era timp de research amănunțit, de vizionat zeci de review-uri pe YouTube sau de așteptat oferte. Era o operațiune de salvare. În pauza de masă, am deschis febril pe laptop paginile eMAG și Altex, filtrând după “în stoc” și preț. Printre zecile de modele de la Samsung, Xiaomi și Realme, a apărut un nume pe care aproape îl uitasem: Honor Play 30. Prețul? 679 de lei. Era aproape prea bun să fie adevărat.

Prima mea îndoială a fost legată de brand. Honor, după despărțirea de Huawei… mai sunt relevanți? Și, sincer, designul spatelui cu un singur cerc imens pentru cameră părea o glumă. Arăta ieftin. Dar apoi am văzut argumentul pro care a spulberat aproape orice ezitare: bateria de 5000 mAh. Pentru cineva ca mine, traumatizat de moartea subită a unui telefon, promisiunea unei autonomii colosale era ca o gură de aer proaspăt. Am plasat comanda cu ridicare personală din showroom-ul eMAG de la Crângași și, două ore mai târziu, țineam în mână cutia albastră și anostă. Speram la un salvator, dar mă temeam că am cumpărat un compromis.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Să scot telefonul din cutie a fost o experiență… funcțională. Fără fast, fără accesorii premium. Doar telefonul, un încărcător de 10W (da, zece!) și un cablu USB-C. Spatele din plastic mat, albastru închis, se simțea surprinzător de solid în mână. Nu scârțâia, nu părea fragil. Era, de fapt, reconfortant de plictisitor.

Primul șoc pozitiv a venit la pornire. Am văzut logo-ul Google. Serviciile Google Play erau acolo, preinstalate. Toată paranoia legată de moștenirea Huawei s-a evaporat instant. Am putut să-mi instalez Gmail, Maps, Drive, totul fără nicio improvizație. Procesul de configurare a fost lent. Se simțea că procesorul Snapdragon 480 Plus 5G nu era un campion la sprint, ci mai degrabă un maratonist. Aplicațiile se instalau vizibil mai încet decât eram obișnuit, iar restaurarea backup-ului din WhatsApp a părut că durează o veșnicie.

Ecranul a fost al doilea șoc, de data asta negativ. Trecând de la un IPS decent de pe vechiul Xiaomi, acest TFT LCD de 6.5 inch părea… spălăcit. Culorile erau șterse, luminozitatea maximă era mediocră, iar rezoluția de doar 720p se vedea. Textele nu erau la fel de clare, iconițele păreau ușor neclare pe margini. M-am consolat cu gândul: “E un ecran care consumă puțină baterie. Asta am vrut, nu?” Seara, am stat și am instalat toate aplicațiile de care aveam nevoie: aplicațiile bancare de la ING și Revolut, Waze, Spotify, aplicațiile de social media, Tazz. Totul a mers, dar cu o lentoare subtilă, ca și cum telefonul ar fi tras adânc aer în piept înainte de fiecare sarcină. Era clar: nu cumpărasem un telefon rapid. Cumpărasem un cal de povară.

În tranșeele vieții zilnice

Adevăratul test a venit în săptămânile următoare. Cum se descurcă Honor Play 30 în ritmul haotic al vieții din București? Ei bine, a fost o relație de iubire și ură.

Iubirea venea din fiabilitatea sa de bază. Semnalul 4G/5G era excepțional. În metrou, pe magistrala M3, între Lujerului și Eroilor, unde vechiul meu Xiaomi pierdea semnalul constant, Honor Play 30 se agăța de o liniuță de 4G suficientă cât să-mi încarce mailurile. Apelurile erau clare, difuzorul pentru convorbiri era puternic. GPS-ul se conecta instantaneu, iar Waze-ul funcționa impecabil, chiar dacă deschiderea inițială a aplicației dura 3-4 secunde bune.

Ura, însă, mocnea sub suprafață și ieșea la iveală în momentele de multitasking. Într-o zi, eram în mașină, blocat în trafic pe Ștefan cel Mare. Ascultam un podcast pe Spotify, Waze-ul era pe fundal și am primit un apel pe WhatsApp. Când am răspuns, totul a înghețat pentru 5 secunde. 5 secunde care par o eternitate când încerci să spui “Alo?”. Tastatura Gboard avea momentele ei de glorie, când apărea cu un lag de 2 secunde, exact când voiam să răspund rapid la un mesaj. Era ca și cum telefonul îmi spunea constant: “Stai puțin, ia-o mai încet. Un singur lucru pe rând, te rog.”

M-a învățat să am răbdare. Nu mai deschideam 15 tab-uri în Chrome. Închideam aplicațiile din fundal mai des. Am învățat să anticipez micile lui întârzieri. A devenit un exercițiu de mindfulness digital.

Autonomia în lumea reală: Adevărul gol-goluț

Aici, și numai aici, Honor Play 30 nu este un telefon de 700 de lei. Este un flagship de 5000 de lei. Bateria este absolut fenomenală. Anxietatea mea legată de baterie, dezvoltată în ani de zile de căutat prize, a dispărut complet.

O zi tipică pentru mine arăta cam așa: trezit la 7, scos de la încărcat la 100%. O oră de scroll pe social media și știri. 45 de minute de navetă cu STB-ul, cu podcast în căști prin Bluetooth. Utilizare moderată la birou – mailuri, mesaje, câteva apeluri. Pauza de prânz, vreo 30 de minute de YouTube. Drumul spre casă cu Waze și Spotify. Seara, browsing, poate un apel video cu familia. La ora 23:00, când îl puneam pe noptieră, telefonul mai avea, constant, între 40% și 50% baterie. Era incredibil.

Am fost plecat într-un weekend la Brașov. Vineri seară am ajuns, l-am folosit pentru GPS, poze, social media. Sâmbătă l-am folosit toată ziua prin oraș, am urcat pe Tâmpa, am făcut poze, am căutat restaurante. Seara, când m-am întors la pensiune, am realizat că am uitat încărcătorul acasă. Panica a revenit pentru o secundă, apoi m-am uitat la indicatorul bateriei: 35%. Am activat modul de economisire a energiei și am reușit să-l folosesc și duminică pentru Waze înapoi spre București, ajungând acasă cu un eroic 5%. Acest telefon pur și simplu refuză să moară. Încărcarea lentă de 10W e singurul dezavantaj, durează aproape 3 ore de la 0 la 100%, dar cum îl încărcam doar o dată la două zile, de obicei peste noapte, nu m-a deranjat prea tare.

Camera: Așteptări vs fotografiile reale

Dacă bateria este motivul pentru care iubești acest telefon, camera este motivul pentru care te gândești serios să-l arunci pe geam. Pe spate este un singur senzor de 13 megapixeli. Atât. Fără ultrawide, fără macro, fără lentile de marketing inutile. Doar o cameră.

În lumina zilei, la soare puternic, rezultatele sunt… decente. Acceptabile. Poți fotografia o clădire, o floare, un peisaj, iar poza va fi utilizabilă pentru a o trimite pe WhatsApp. Culorile sunt puțin șterse, detaliile nu sunt grozave dacă dai zoom, dar își face treaba. Am făcut câteva poze în Parcul Herăstrău într-o zi însorită și au ieșit binișor.

Problema apare imediat ce soarele apune sau intri într-o încăpere. Calitatea se prăbușește dramatic. Pozele devin zgomotoase, pline de purici digitali, culorile se amestecă, iar focalizarea devine o loterie. Am încercat să fac o poză la o masă cu prietenii într-un pub din Centrul Vechi și rezultatul a fost o pată maronie, neclară. Am ratat complet surprinderea momentului. Camera de selfie de 5 megapixeli este și mai slabă, bună cel mult pentru apeluri video într-o cameră foarte bine iluminată.

Honor Play 30 m-a învățat un lucru: dacă vrei să faci poze, cumpără-ți un aparat foto. Acest telefon are o cameră doar pentru urgențe: să pozezi un document, un cod QR sau un loc de parcare. Pentru amintiri, este un eșec total.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Într-o seară, la o terasă, a venit momentul adevărului. Prietenul meu, Alex, avea un Samsung Galaxy A14 nou, iar colega mea, Ioana, un Xiaomi Redmi Note 12. Ambele, telefoane de buget, dar cu 150-250 de lei mai scumpe decât al meu. Am început să le comparăm, mai mult în glumă. Dar pentru mine, era un research serios post-cumpărare. Așa s-a născut o comparație sinceră, direct pe șervețelul de la masă.

Sebastian Cătălin

Misiunea noastră este să vă oferim informații clare și utile care să vă ajute să luați o decizie informată cu privire la următoarea achiziție a unui smartphone, fără a vă lăsa influențați de zgomotul marketingului.