Cel mai enervant și util telefon pe care l-am avut

Revizuirea Coolpad Cool 20+

Marți dimineața, când rutina mea de a bea cafeaua verificând știrile a fost întreruptă de o criză tech care-mi dădea fiori reci pe șira spinării. Vechiul meu Samsung A50, un veteran de aproape patru ani, a decis că și-a încheiat misiunea pe Pământ. Ecran negru. Nicio vibrație, nicio lumină de notificare, nimic. Mort. Complet și irevocabil mort. Panica a început să se instaleze. Nu era doar un telefon; era portofelul meu, cardul de STB, cheia de la birou prin aplicație, legătura cu toți clienții mei de freelance.

Stăteam în bucătăria mea mică din Titan, cu ceașca de cafea răcindu-se, când vechiul meu telefon a devenit oficial o cărămidă elegantă și inutilă. Am simțit un gol în stomac. Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că nu voi putea rezolva problema. Îl pusesem la încărcat și nimic. Am încercat toate combinațiile de butoane posibile, am căutat pe forumuri de pe laptopul prăfuit, dar sentința era clară. După o noapte de nesomn și încercări disperate, am realizat că nu mai pot trăi cu anxietatea unui telefon care te poate lăsa baltă în orice secundă. Într-o dimineață obișnuită, acest incident m-a convins să schimb totul.

Constrângerile erau brutale. Bugetul meu maxim era de 700 de lei. Nu 701, ci 700. Banii erau strânși, iar nevoia era urgentă. Trebuia să-l comand online și să-l am a doua zi. Am deschis eMAG-ul și am început să filtrez. Xiaomi, Realme, poate un Samsung mai vechi… și apoi l-am văzut. Coolpad Cool 20+. Numele suna ca o glumă proastă, o chinezărie ieftină. Prima îndoială a fost instantanee: „Cine naiba mai cumpără Coolpad în 2023?”. Dar apoi am văzut specificațiile listate: baterie de 4500 mAh, cameră de 48MP, 4GB RAM și un ecran de 6.5 inch. Și prețul… 589 de lei. Era prea frumos să fie adevărat. Argumentul pro a fost bateria. Anxietatea mea principală, moștenită de la A50-ul care se stingea pe la ora 16:00, era legată de autonomie. Un telefon care promitea să mă țină o zi întreagă părea un vis. Am citit vreo două review-uri vagi, am strâns din dinți și am apăsat pe „Adaugă în coș”. A doua zi, curierul era la ușă. Cutia era în mâna mea. Aventura mea cu cel mai ciudat telefon pe care l-am avut vreodată era pe cale să înceapă.

Prima săptămână: Perioada de acomodare

Despachetarea a fost… standard. Telefon, încărcător, un cablu USB-C și o husă de silicon transparentă, un bonus binevenit. Prima impresie la atingere a fost surprinzător de pozitivă. Spatele mat, de un albastru închis, nu reținea amprentele și se simțea solid, nu ca un plastic ieftin. Era greuț, dar într-un mod care inspira siguranță, nu disconfort.

L-am pornit. Și aici a început perioada de acomodare, ca să-i spun elegant. În realitate, a fost o săptămână de frustrare mocnită. Sistemul de operare, CoolOS, era un Android modificat, dar cu o logică proprie, bizară. Pictogramele păreau desprinse dintr-un desen animat din anii 2010. Traducerile în română erau pe alocuri hilare, cu greșeli care trădau o localizare făcută pe genunchi. A trebuit să petrec ore întregi dezactivând notificări inutile și dezinstalând aplicații preinstalate dubioase, un fel de „curățenie de primăvară” digitală forțată. Meniul de setări era un labirint. Voiam să schimb sunetul de notificare și am simțit că dau un examen de admitere la Politehnică. În primele zile, recunosc, regretam amarnic decizia. Mă gândeam la A50-ul meu mort cu o nostalgie dureroasă. Măcar știam unde să găsesc totul. Aici, mă simțeam ca un turist într-un oraș străin, fără hartă.

În tranșeele vieții zilnice

După ce am trecut de șocul inițial al software-ului, am început să folosesc telefonul în viața de zi cu zi. Și, încet-încet, am început să-i descopăr caracterul dual. Naveta mea zilnică din Titan până la biroul din Piața Victoriei cu metroul era testul suprem. Asta însemna o oră de Spotify, scrolling pe Instagram și Reddit, plus verificat mailuri de muncă. Aici, Coolpad-ul a început să-și arate primul mare atu: bateria. Ajungeam la birou cu 95% baterie, ceva nemaiauzit pentru mine.

În timpul zilei, îl foloseam intens: apeluri pe Teams, WhatsApp, mailuri, poze la documente. Seara, la plecare, încă aveam lejer peste 50-60%. Anxietatea bateriei, acel sentiment constant că trebuie să ai un încărcător sau o baterie externă la tine, a dispărut complet. Puteam să ies în oraș după muncă fără să-mi fac griji. Puteam să plec într-o excursie de o zi la munte, să folosesc Waze-ul la greu și să mă întorc acasă cu baterie. Această libertate, această siguranță, a fost primul moment în care am început să mă împac cu ciudățeniile lui. A devenit un partener de încredere, un fel de Dacie veche care pornește mereu, indiferent de vreme. Poate nu e frumoasă, dar te duce la destinație.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Dar, Doamne, au fost momente… Momente în care fiabilitatea lui a fost umbrită de o lentoare exasperantă. Procesorul MediaTek Helio G85 este, pe hârtie, decent pentru preț. În realitate, se luptă. Cea mai mare frustrare venea din multitasking. Să zicem că ascultam un podcast pe Spotify, primeam un mesaj pe WhatsApp și voiam să răspund rapid, apoi să revin la podcast. Tranziția era agățată. Tastatura apărea cu o secundă întârziere. Aplicația Spotify se reîncărca. Era ca și cum telefonul avea un singur angajat care trebuia să facă totul pe rând și se încurca în sarcini.

Cel mai rău moment a fost când am încercat să surprind o fază amuzantă cu pisica mea. Am deblocat telefonul, am apăsat pe iconița camerei și… am așteptat. Două secunde. Trei. Până s-a deschis aplicația, momentul trecuse. Pisica plecase. Am rămas cu un sentiment de frustrare pură, uitându-mă la un ecran gol. Atunci am simțit că cei 589 de lei au fost o investiție într-o sursă de enervare constantă. În acele clipe, uram acest telefon cu pasiune. Îi uram lag-ul, îi uram optimizarea software proastă, îi uram faptul că mă făcea să ratez momente.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Într-o seară, la o terasă în Centrul Vechi, a venit momentul adevărului. Prietenii mei și-au scos telefoanele: un Samsung A54 nou-nouț și un Redmi Note 12. Inevitabil, am început să facem poze. Pozele mele, făcute în lumina slabă a terasei, arătau decent pe ecranul telefonului. Când le-am trimis pe grup, însă, dezastrul a fost evident. Zgomot de imagine, detalii pierdute, culori șterse. Pozele lor erau clare, vibrante, pline de viață. A fost un moment stânjenitor.

Dar apoi, pe la 11 noaptea, povestea s-a schimbat. Prietenul cu Samsung căuta disperat o priză, fiind la 10%. Cel cu Redmi era deja în modul de economisire a bateriei. Eu? Eu aveam 65%. Le-am zâmbit superior și le-am zis: „Vreți să vă dau hotspot?”. Atunci am înțeles compromisul pe care l-am făcut. Nu am un telefon bun la toate, ci un telefon excepțional la un singur lucru: anduranță. Acel moment a fost catalizatorul care m-a făcut să-mi analizez mai bine decizia și să pun pe hârtie exact ce alternative am avut.

Camera: Așteptări vs fotografiile reale

Să fim sinceri, la 589 de lei nu te aștepți la o cameră de flagship. Dar marketing-ul cu “48MP AI Camera” îți dă o fărâmă de speranță. Realitatea este… mixtă.

În condiții de lumină perfectă, cum ar fi o zi însorită în Parcul IOR, pozele sunt absolut decente. Culorile sunt vii, detaliile sunt acceptabile. Poți să faci o poză unui peisaj sau unui document și să fie perfect lizibilă și utilizabilă pentru social media.

Problema, așa cum am menționat, apare când lumina scade. Orice poză făcută în interior, seara, sau afară, noaptea, este o loterie. De cele mai multe ori, rezultatul este o imagine zgomotoasă, neclară, cu culori spălăcite. Modul de noapte încearcă să compenseze, dar procesarea software este agresivă și rezultatul arată artificial, ca o pictură în acuarelă proastă. Camera frontală de selfie este suficientă pentru un apel video, dar nu te aștepta la portrete care să rupă Instagramul. Este o cameră funcțională, nu una artistică.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Au trecut aproape trei luni de când folosesc Coolpad Cool 20+ ca telefon principal. Am trecut de la panică la frustrare, apoi la resemnare și, în final, la un fel de respect pragmatic. Este o relație bazată pe un compromis conștient.

Așadar, l-aș mai cumpăra o dată? Răspunsul este un „da” cu multe condiții.

Zic DA la Coolpad Cool 20+ dacă: * Ești într-o situație similară cu a mea: bugetul este extrem de limitat și nu poți depăși sub nicio formă 600-700 de lei. * Prioritatea ta numărul unu, absolută și nenegociabilă, este autonomia bateriei. Vrei un telefon pe care să te bazezi că nu te lasă la greu. * Îl folosești pentru sarcini de bază: social media, browsing, apeluri, Waze, YouTube, muzică. * Ai răbdare să te familiarizezi cu un software mai ciudat și nu te deranjează un pic de lag ocazional. * Nu ești pasionat de fotografie și camera este doar un instrument utilitar pentru tine.

Zic NU la Coolpad Cool 20+ dacă: * Vrei să faci poze bune, în special în condiții de lumină slabă. Vei fi profund dezamăgit. * Ești un utilizator pretențios, care face multitasking intensiv sau se joacă jocuri solicitante. Lentoarea te va scoate din minți. * Vrei o experiență software premium, curată și intuitivă, precum cea de pe un Google Pixel sau chiar un Samsung cu One UI. * Ești genul de persoană care se enervează repede din cauza tehnologiei. Acest telefon îți va testa limitele răbdării.

În final, Coolpad Cool 20+ nu este un telefon pe care să-l iubești, ci unul pe care înveți să-l respecți pentru ceea ce este: un cal de povară. O unealtă fiabilă, incredibil de ieftină, care își face treaba de bază admirabil, dar te taxează cu frustrări în zonele mai avansate. Mi-a rezolvat problema urgentă, mi-a eliminat anxietatea bateriei și m-a învățat o lecție valoroasă despre compromisuri și despre ce contează cu adevărat pentru mine la un telefon. Nu e perfect, nici pe departe, dar pentru 589 de lei, mi-a oferit mai multă siguranță decât mă așteptam. Și, uneori, asta e tot ce contează.