Revizuirea HTC A104
După ce bateria vechiului meu Xiaomi a cedat spectaculos în mijlocul unui interviu pe Zoom, am realizat că mă ținea prizonier într-un ciclu nesfârșit de anxietate. Eram dependent de priză, de baterii externe, de modul „ultra power saving” care transforma un smartphone într-o cărămidă cu funcție de apel. Criza a atins apogeul într-o seară de marți. Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că uitasem să trimit un fișier critic pentru un proiect. Am băgat telefonul la încărcat, dar iconița bateriei a refuzat să se animeze. Mort. Complet și irevocabil mort.
📺 Vezi o recenzie reală
🎥 Recenzie video despre technoideas360 pe YouTube. Toate meritele revin creatorului original.
Stăteam în bucătărie, cu lumina rece a hotei luminându-mi fața, și simțeam cum panica îmi urcă în gât. Nu era doar un telefon; era biroul meu mobil, portofelul, harta, camera foto și legătura mea cu lumea. A doua zi aveam de mers la o întâlnire în Pipera și fără Waze eram pierdut. Frustrarea era palpabilă. După trei ani de serviciu loial, bătrânul Xiaomi mă lăsase baltă în cel mai prost moment posibil. Am realizat că nu mai pot trăi cu frica asta constantă că voi rămâne izolat digital.
Bugetul era crud și specific: maxim 800 de lei. Timpul era și mai limitat: aveam nevoie de un telefon funcțional a doua zi. Am deschis laptopul și am început vânătoarea pe eMAG și PCGarage, filtrând brutal după preț. Samsung-uri prea slabe la banii ăștia, Xiaomi-uri cu recenzii mixte, Realme-uri de care nu știam nimic. Și apoi, a apărut: HTC A104. Numele „HTC” a rezonat în mine cu o nostalgie neașteptată. Îmi aminteam de legendarul HTC One M7, o bijuterie de design. Dar ăsta? Arăta generic, o tabletă minion. Însă o specificație mi-a sărit în ochi și a refuzat să-mi mai părăsească mintea: baterie de 7000 mAh. Șapte mii! Era dublu față de orice avusesem vreodată.
Prima îndoială a fost procesorul Unisoc. Nici nu știam că există. Sună a medicament, nu a componentă de telefon. Primul argument pro, însă, a fost copleșitor: pentru 699 de lei, promitea să rezolve cea mai mare problemă a vieții mele digitale – anxietatea bateriei. Am dat comanda cu ridicare din showroom, simțind un amestec ciudat de resemnare și o speranță timidă. Poate că, doar poate, acest brand uitat avea să-mi ofere exact ce aveam nevoie: nu performanță, ci libertate.
Prima săptămână: Perioada de acomodare
A doua zi, la prânz, țineam în mână cutia simplă, albastră, a lui HTC A104. Prima impresie la despachetare a fost… plastic. Mult plastic. Spatele gri, mat, se simțea ieftin, dar măcar nu reținea amprente. Era greu, un device solid, dens, care îți amintea constant de bateria gigantică din interior. L-am pornit. A durat. A durat mult. Ecranul de boot cu logo-ul HTC a stat afișat atât de mult, încât am crezut că e blocat. Acela a fost primul moment de „oare ce-am făcut?”.
Configurarea a fost un exercițiu de răbdare. Fiecare atingere a ecranului părea să aibă o micro-întârziere, o ezitare pe care nu o mai simțisem de ani de zile. Android 12 era curat, aproape stock, ceea ce a fost o gură de aer proaspăt după MIUI-ul încărcat de la Xiaomi. Dar transferul aplicațiilor, logarea în conturi, totul se mișca în reluare. Am simțit un val de regret. Creierul meu, antrenat pe flagship-uri și mid-range-uri rapide, se lupta să se adapteze la acest nou ritm, unul mai lent, mai deliberat. În prima seară, l-am pus lângă pat și l-am privit cu scepticism. Era ca și cum aș fi renunțat la o mașină sport pentru un tractor. Un tractor care, teoretic, putea traversa țara fără să realimenteze, dar o făcea la 30 km/h.
În tranșeele vieții zilnice
După șocul inițial, am început să-l integrez în rutina mea. Adevărata transformare a început aici. Alarma de dimineață suna. Telefonul funcționa. Scrolam pe Instagram și Facebook în timp ce-mi beam cafeaua. Se mișca decent, cu mici agățări ocazionale când încărca video-uri. Apoi plecam de acasă. În STB, pe linia 335, citeam știri pe HotNews și răspundeam la mailuri. Ecranul mare, de 10.1 inch (tehnic e o tabletă-telefon), era fantastic pentru citit. Nu mai trebuia să fac zoom constant.
La muncă, îl foloseam pentru apeluri pe WhatsApp, Slack și Teams. Aici s-a descurcat onorabil. Calitatea audio în cască era clară, microfonul prelua vocea bine. Nu m-a lăsat niciodată baltă într-o conversație. Adevăratul test, însă, era la finalul zilei. Pe la ora 19:00, când ajungeam acasă, vechiul Xiaomi ar fi fost deja pe roșu, implorând un încărcător. HTC A104? Era la 75-80%. Această cifră, seară de seară, a început să-mi remodeleze comportamentul. Nu mai căutam prize în cafenele. Nu mai plecam de acasă cu bateria externă. Anxietatea aceea surdă, constantă, a început să dispară, înlocuită de o siguranță liniștitoare. Da, deschiderea unei aplicații dura o secundă în plus, dar aveam garantat energie pentru 48 de ore de utilizare normală. Compromisul începea să pară rezonabil.
Momentele când am vrut să-l arunc pe geam
Nu totul a fost roz, evident. Au fost zile când răbdarea mi-a fost pusă la încercare până la limită. Cea mai mare frustrare a venit de la cameră. Într-o seară, am ieșit cu prietenii la o terasă pe Calea Victoriei. Luminile erau superbe, atmosfera vibrantă. Am scos telefonul să fac o poză de grup. Rezultatul? O pată maro, zgomotoasă, în care fețele noastre erau niște sugestii abstracte. Camera de 16 MP este, în condiții de lumină slabă, complet inutilizabilă. E ca și cum ai încerca să pictezi un portret cu o bidinea. Prietenii mei, cu iPhone-uri și Samsung-uri, făceau poze clare, demne de Instagram. Eu mă simțeam ca un unchi venit din provincie cu un aparat foto pe film.
Alt moment de exasperare a fost la un magazin Mega Image din Dristor. Coadă mare la casă. Am vrut să plătesc rapid cu cardul din Google Wallet. Am deblocat telefonul, am deschis aplicația… și a înghețat. Ecranul nu mai răspundea. În spatele meu, oamenii tușeau nervos. Casiera se uita la mine cu o privire care spunea „hai, tinere, n-avem toată ziua”. Au fost cele mai lungi 5 secunde din viața mea. A trebuit să blochez și să deblochez ecranul ca să-și revină. Gestul mic, dar umilința publică a fost maximă. Procesorul acela Unisoc T618 pur și simplu nu face față la multitasking brusc. Dacă ai 3-4 aplicații deschise în fundal și vrei să lansezi rapid una nouă, trebuie să-i spui o rugăciune înainte.
Când m-a salvat și m-a făcut să-l iubesc
Pe de altă parte, au fost momente de glorie pură care au compensat frustrările. Cel mai memorabil a fost într-un weekend prelungit, când am plecat cu mașina spre Transalpina. Eu eram șoferul desemnat și, implicit, responsabilul cu Waze. Am pornit de la București cu bateria la 100%. Am folosit Waze non-stop, cu ecranul pornit la luminozitate maximă, și Spotify prin Bluetooth către sistemul audio al mașinii. După 6 ore de drum, când am ajuns la destinație, prietenii mei își căutau disperați încărcătoarele. Telefoanele lor erau sub 20%. Al meu? 68%.
În acea seară, la pensiune, am pus un film de pe Netflix. Ecranul mare și bateria inepuizabilă l-au transformat în centrul media al grupului. Nu doar că nu trebuia să-l încarc, dar am și încărcat parțial telefonul unui prieten printr-un cablu USB-C to USB-C. În acel moment, HTC A104 nu mai era „tractorul lent”, ci era un tanc de încredere, un supraviețuitor. M-a făcut să realizez că, pentru anumite scenarii, fiabilitatea brută bate viteza instantanee. Pacea pe care ți-o dă sentimentul că telefonul tău pur și simplu nu poate muri într-o zi, indiferent ce i-ai face, este un lux subestimat în lumea tehnologiei.
Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor
Ieșind la o cafea, am avut ocazia să-l pun direct lângă alternativele pe care le evitasem din constrângeri de buget: un Samsung Galaxy A14 și un Xiaomi Redmi Note 12, ambele deținute de prieteni. Am început să le comparăm, mai mult în glumă. Evident, la deschis aplicații sau la scrollat pe TikTok, al meu era vizibil mai lent. Ecranul lor, deși mai mic, era mai luminos și avea culori mai vii. Când am deschis camerele, bătălia s-a încheiat înainte să înceapă. Al lor producea imagini, al meu producea acuarele. Dar apoi am ajuns la discuția despre preț și baterie, și balanța s-a schimbat.
Comparația finală care mi-a pecetluit decizia
După zile de research, am pus pe hârtie cele trei opțiuni care contau cu adevărat. Așa arăta bătălia finală:
| Caracteristică | Alegerea Mea: HTC A104 | Alternativa 1: Samsung Galaxy A14 | Alternativa 2: Xiaomi Redmi Note 12 |
|---|---|---|---|
| 💰 Preț (RON) | 699 | ~ 750 | ~ 850 |
| 📱 Display | 10.1″ IPS LCD | 6.6″ PLS LCD, 90Hz | 6.67″ AMOLED, 120Hz |
| 📸 Camera Principală | 16 MP (slabă) | 50 MP (decentă) | 50 MP (bună) |
| 🔋 Baterie (mAh) | 7000 | 5000 | 5000 |
| Vizibilitatea ecranului în soare la terasă | Acceptabilă | Slabă | Excelentă |
| 🏆 Verdictul meu scurt | Regele absolut al autonomiei, cu compromisuri mari | O opțiune sigură, dar plictisitoare și cu baterie standard | Cel mai bun pachet per total, dar și cel mai scump |
De ce am ales HTC A104 în final?
Privind tabelul, alegerea pare ilogică. Xiaomi are un ecran AMOLED superb și o cameră mult mai bună. Dar pentru mine, în acel moment de criză, singurul criteriu care conta cu adevărat era eliminarea anxietății bateriei. Diferența dintre 5000 și 7000 mAh nu e de 40%, ci e diferența dintre o zi de utilizare și două zile pline. În plus, la 699 lei, era cel mai ieftin. Am sacrificat calitatea camerei și viteza, pe care le foloseam ocazional, pentru o autonomie de fier, de care aveam nevoie în fiecare secundă a fiecărei zile. A fost o decizie pur pragmatică, nu una emoțională.
✅ Ce m-a făcut să-l iubesc
- Bateria ține lejer două zile de utilizare intensă (Waze, Spotify, social media). Este eliberator.
- Ecranul mare este excelent pentru citit articole, PDF-uri și pentru vizionat filme pe YouTube/Netflix în pat.
- Android-ul curat, fără zeci de aplicații preinstalate (bloatware), este simplu și eficient.
- Construcția, deși din plastic, se simte robustă și solidă în mână. Nu ai senzația că se va sparge la prima căzătură.
- Prețul. La sub 700 de lei, este aproape imbatabil pentru ce oferă ca funcționalitate de bază și autonomie.
❌ Ce m-a scos din sărite
- Camera foto este o dezamăgire cruntă în orice condiții, în afară de soare perfect. Pozele de seară sunt practic inexistente.
- Performanța este lentă. Agățările ocazionale și timpii de încărcare a aplicațiilor te pot enerva în momente cheie.
- Lipsa încărcării rapide. O baterie de 7000 mAh cu un încărcător de 10W se încarcă în peste 4 ore. E o operațiune de o noapte.
- Senzorul de amprentă de pe lateral este mic și adesea imprecis, forțându-mă să introduc codul PIN.
- Greutatea și dimensiunea îl fac incomod de purtat în buzunarul pantalonilor de vară.
Misiunea noastră este să vă oferim informații clare și utile care să vă ajute să luați o decizie informată cu privire la următoarea achiziție a unui smartphone, fără a vă lăsa influențați de zgomotul marketingului.