Cărămida de aur: Telefonul meu de neînlocuit

Revizuirea Doogee S100

Era trecut de ora 11 noaptea, undeva pe un drum județean între Buzău și Brăila. Ploaie măruntă, beznă totală și un zgomot metalic urât sub capotă, urmat de o tăcere mormântală. Perfect. Mașina, o relicvă de care eram mândru, tocmai își dăduse obștescul sfârșit. Scot vechiul meu Xiaomi, un model de vreo doi ani, cu ecranul deja crăpat într-un colț. 12% baterie. Panică. Deschid Waze să văd unde naiba sunt, apoi încerc să sun un prieten. În timpul apelului, ecranul se stinge brusc. Mort. Bateria se evaporase sub presiunea semnalului slab și a ecranului pornit.

Am stat acolo, în întuneric, ud și cu o furie rece în stomac. Nu furie pe mașină, ci pe telefon. Pe dependența asta de un obiect atât de fragil, a cărui viață se măsoară în ore. În acea oră și jumătate, până a apărut o mașină să mă ajute, am luat o decizie. Următorul meu telefon nu va mai fi despre eleganță, despre cel mai subțire design sau despre câți megapixeli are pe hârtie. Următorul meu telefon va fi un supraviețuitor. Unul pe care să-l pot uita o noapte la încărcat și să nu-mi pese. Unul pe care să-l scap pe jos și să-mi fac griji pentru gresie, nu pentru el.

Acasă, după ce am rezolvat cu mașina, am început vânătoarea. Bugetul era strâns, sub 2000 de lei. Criteriul principal, non-negociabil: baterie. Am tastat pe Google fraze disperate: „telefon cu cea mai mare baterie”, „telefon rezistent la șocuri ieftin”, „telefon pentru șantier”. Printre rezultate, un nume tot apărea: Doogee. Ce-i asta, frate? Sună a poreclă, nu a brand de tehnologie. Am dat click, sceptic, pe modelul S100. Când am văzut specificațiile, am crezut că e o greșeală: baterie de 10.800 mAh. Adică mai mult decât dublu față de orice telefon „normal”. Procesor Helio G99, 12 GB RAM, cameră de 108 MP, ecran de 120 Hz, certificări de rezistență militară. Toate astea la un preț care părea prea bun pentru a fi adevărat. Prima îndoială: sigur e o chinezărie lentă și plină de bug-uri. Primul argument pro: chiar dacă e pe jumătate la fel de bun pe cât pretinde, bateria aia singură merită riscul. Am apăsat pe „Cumpără”.

Prima zi cu „tancul” în buzunar

Când a ajuns curierul și mi-a dat cutia, am simțit imediat că ceva e diferit. Era grea. Nu grea ca un telefon premium, ci grea ca o unealtă. L-am scos din cutie. Negru, mat, cu accente metalice și colțuri cauciucate. Nu era un telefon, era un vehicul de asalt în miniatură. L-am pus lângă vechiul Xiaomi și am izbucnit în râs. Era ca și cum ai parca un Hummer lângă un Fiat 500.

Primele ore au fost o luptă. O luptă fizică. Încercam să-l țin cu o singură mână și simțeam cum îmi obosește încheietura. În buzunarul de la blugi, atârna vizibil, deformând materialul. Simțeam constant prezența lui, o greutate solidă, aproape amenințătoare, pe picior. M-am gândit serios: „Ce naiba am făcut? Am dat banii pe o cărămidă inteligentă.” Eram la un pas să-l ambalez la loc și să-l trimit înapoi. Apoi l-am pornit. Bateria era la 85%. Am instalat toate aplicațiile, mi-am transferat datele, am stat pe YouTube, am dat telefoane, am butonat setările. După vreo 4 ore de utilizare intensă, m-am uitat la baterie. 81%. Atunci am zâmbit. Poate că nu făcusem o greșeală, până la urmă.

Ce iubesc la el fără să mă ascund

Au trecut aproape trei luni de atunci și relația mea cu S100 s-a transformat. Acum, când iau în mână un iPhone sau un Samsung de la prieteni, mi se par jucării fragile, pene care ar putea zbura din mână la prima adiere de vânt. M-am obișnuit cu greutatea, iar acum o percep ca pe o asigurare.

1. Libertatea bateriei. Asta e, de departe, cel mai mare atu. E o transformare psihologică. Nu mai am anxietatea procentelor. Plec de acasă dimineața cu 50% și știu că mă întorc seara tot cu baterie. Am fost plecat un weekend întreg la munte, folosind Waze, făcând poze, ascultând muzică, și am ajuns acasă duminică seara cu 20% rămași. Nu am mai luat încărcătorul cu mine de atunci în deplasări scurte. Am devenit „banca de energie” a grupului; prietenii se roagă de mine să le încarc telefoanele de la al meu prin funcția de reverse charging. Sentimentul ăsta de siguranță, că oricât de mult l-aș forja, nu mă lasă la greu, este neprețuit. Este exact ce căutam în noaptea aia pe marginea drumului.

2. Performanța surprinzătoare. Sincer, mă așteptam la un telefon lent, care să agațe în aplicații. Dar combinația dintre procesorul Helio G99 și cei 12 GB de RAM (care se pot extinde virtual la 20 GB) este șocant de competentă. Android 12 e aproape curat, fără aplicații inutile. Totul se mișcă fluid: social media, browsing, multitasking cu Waze și Spotify în fundal. Nu e un telefon de gaming la nivel de flagship, dar am jucat Call of Duty Mobile și Asphalt 9 la setări medii-înalte fără probleme. Pentru utilizare de zi cu zi, e mai rapid decât multe telefoane de brand din aceeași gamă de preț.

3. Durabilitatea pe bune. Nu l-am aruncat de la etaj, dar a avut parte de tratament „românesc”. L-am scăpat pe gresie în bucătărie de la nivelul mesei – s-a auzit o bufnitură care mi-a oprit inima, dar telefonul n-avea nici măcar o zgârietură. L-am scăpat pe pietriș în curte. L-am folosit în ploaie fără nicio grijă. Marginile cauciucate și construcția solidă își fac treaba. Nu mai trăiesc cu frica aia constantă că un moment de neatenție mă va costa 500 de lei la service pentru un ecran nou.

Părțile care mă scot din sărite (să fim cinstiți)

Nu e totul roz, evident. Telefonul ăsta are personalitate, iar uneori personalitatea lui e enervantă.

1. Greutatea și dimensiunea. Da, m-am obișnuit, dar nu pot nega realitatea. Cântărește 300 de grame. E dublu față de un telefon normal. Vara, în pantaloni scurți, e o provocare să-l porți. Pe suportul de telefon din mașină, trebuie să-l strâng bine, altfel riscă să-l rupă la un viraj mai brusc. Să tastezi cu o singură mână în timp ce mergi pe stradă e un exercițiu de echilibristică. Nu e un telefon discret. E o prezență.

2. Camera e o divă cu pretenții. Pe hârtie, 108 MP sună fantastic. În realitate, e o cameră decentă, dar nu excepțională. În lumină bună, scoate poze clare, detaliate, cu culori vii. Dar software-ul de procesare nu e la nivelul Samsung sau Google. Uneori supra-ascute imaginile sau se chinuie cu balansul de alb. În lumină slabă, zgomotul de imagine devine vizibil destul de repede. E o cameră bună pentru social media și poze de vacanță, dar un pasionat de fotografie va fi dezamăgit. Nu te aștepta la calitate de flagship.

3. Încărcătorul și accesoriile. Vine cu un încărcător rapid de 66W, ceea ce e grozav. Problema e că să încarci o baterie de 10.800 mAh, chiar și cu 66W, durează. O încărcare completă de la 0 la 100% ia cam o oră și jumătate. De asemenea, din cauza grosimii, nu se potrivește în orice suport auto sau trepied. Trebuie să fii conștient de ecosistemul limitat de accesorii.

Față în față cu „vedetele”: Cum am ales de fapt

Înainte să apăs butonul de cumpărare, am avut o listă scurtă. Eram tentat să merg pe o cale sigură, un brand cunoscut. Am fost la un pas să iau un Samsung din seria A sau un Redmi Note, pe care le aveau toți prietenii mei. M-am uitat la zeci de review-uri, am citit forumuri și, într-un final, mi-am pus pe hârtie dilema. Bătălia finală se dădea între funcționalitate pură și rafinament.

Verdictul după 90 de zile: Pentru cine e, de fapt, acest telefon?

Doogee S100 nu este un telefon pentru toată lumea. Ba chiar aș spune că este pentru o minoritate.

CUMPĂRĂ-L dacă: * Ești o persoană activă, care petrece mult timp afară, în drumeții, pe șantier, la pescuit. * Ești neîndemânatic și ai un istoric bogat în telefoane cu ecranul spart. * Uraști să fii legat de priză și ideea de a încărca telefonul la 2-3 zile ți se pare un vis. * Ai nevoie de un telefon secundar pentru situații extreme, dar suficient de puternic încât să poată fi și principal. * Vrei performanță bună pentru sarcini zilnice și nu te interesează să ai cel mai cunoscut brand.

EVITĂ-L dacă: * Eleganța, greutatea redusă și designul subțire sunt prioritare pentru tine. * Ești pasionat de fotografie mobilă și vrei cea mai bună cameră posibilă în bugetul tău. * Vrei un telefon pe care să-l poți folosi confortabil cu o singură mână. * Prestigiu de brand și un ecosistem larg de accesorii sunt importante pentru tine.

Pentru mine, după aceste trei luni, Doogee S100 a devenit o extensie a mea. E urât, e greu, e butucănos, dar e al naibii de fiabil. E ca un prieten solid, pe care te poți baza oricând, chiar dacă nu e cel mai arătos din grup. Mi-a vindecat anxietatea bateriei și mi-a oferit o liniște pe care nu am mai avut-o cu niciun alt gadget. Nu e perfect, dar pentru mine, e telefonul corect. E cărămida mea de aur, care nu mă lasă niciodată la greu.