Am trăit 90 de zile cu Oscal Pad 15. Uite ce am pățit.

Revizuirea Oscal Pad 15

Marți dimineața, când rutina cafelei și a scroll-ului pe știri a fost întreruptă de criza tech care pândea de luni de zile. Bătrânul meu Xiaomi, un veteran de trei ani, a decis să-și dea obștescul sfârșit. Nu cu un ecran spart sau un port de încărcare defect, ci într-un mod mult mai perfid: a murit subit la 47% baterie. Fără avertisment. Pur și simplu s-a stins, refuzând orice tentativă de resuscitare.

Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că alarma pentru a doua zi era setată pe un telefon mort. Panica aia rece, specifică dependenței de tehnologie, mi s-a instalat în stomac. Stăteam în bucătărie, cu ceașca de cafea aburindă în mână, când vechiul meu telefon a devenit oficial o cărămidă inutilă. După ce l-am pus la încărcat o oră întreagă și n-a dat niciun semn de viață, am realizat că nu mai pot trăi cu anxietatea asta constantă, cu power bank-ul lipit de mine ca un organ extern. Într-o dimineață obișnuită, incidentul ăsta banal m-a convins să schimb totul.

Frustrarea era la cote maxime. Nu aveam timp de research elaborat și, mai important, nu aveam buget. Stătusem prost cu banii în ultima perioadă, așa că mi-am impus o limită dură: maximum 900 de lei. Orice peste, era exclus. Am deschis laptopul și am intrat pe eMAG, filtrând telefoanele după preț, cu o resemnare profundă. Știam că la banii ăștia, compromisul e rege.

Și atunci, în lista de rezultate, printre zeci de telefoane cu specificații anoste, a apărut el: Oscal Pad 15. Prima mea reacție a fost „Ce caută o tabletă aici?”. Avea 4G, specificații decente pe hârtie (8GB RAM, 256GB stocare), un ecran uriaș de 10.36 inch și, piesa de rezistență, o baterie de 8280 mAh. O idee stupidă, dar sclipitoare, a început să prindă contur în mintea mea obosită: „Și dacă… l-aș folosi ca telefon principal?”. Prima îndoială a fost evidentă: e ridicol de mare. Cum naiba o să vorbesc la așa ceva? Dar apoi a venit argumentul pro care a anihilat totul: bateria aia imensă promitea să-mi vindece cea mai mare frustrare. Anxietatea bateriei. Pentru 849 de lei pe eMAG, riscul părea calculat. Am apăsat „Adaugă în coș” înainte ca rațiunea să poată interveni.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Coletul a ajuns a doua zi. Momentul despachetării a fost un amestec de entuziasm și teroare. În cutie, pe lângă „paleta de ping-pong”, am găsit o husă tip carte și o folie de protecție. Un bonus neașteptat și binevenit. Dar când am pus cartela SIM în el și l-am pornit, realitatea m-a lovit. Era imens. Absolut colosal.

Primul apel telefonic a fost un spectacol. Am ieșit până la Mega Image-ul de la colț și, evident, m-a sunat mama. Am dus instinctiv dispozitivul la ureche. M-am simțit ca un personaj dintr-o comedie proastă, ținând o tavă la cap. Am simțit privirile oamenilor ațintite asupra mea. O doamnă de la raionul de lactate s-a uitat la mine cu un amestec de milă și amuzament. Am închis repede și am băgat căștile în urechi, jurându-mi că nu voi mai vorbi niciodată la el în public fără hands-free.

În prima seară, am stat în pat și am deschis YouTube. Acela a fost momentul revelației. Ecranul mare, luminos, cu rezoluție 2K, a transformat o activitate banală într-o experiență cinematografică. Culorile erau vii, detaliile clare. Am continuat cu Netflix și, pentru prima oară în ani, nu am mai simțit nevoia să mă chiorăsc la un ecran de 6 inch. Șocul inițial se transforma treptat într-o fascinație ciudată. Poate că ideea mea nu era complet nebunească.

În tranșeele vieții zilnice

Să trăiești cu Oscal Pad 15 ca telefon principal este un exercițiu continuu de adaptare. Rutina mea s-a schimbat complet. Buzunarele pantalonilor au devenit inutile. A trebuit să port constant un mic rucsac sau o borsetă doar pentru „telefon”. Să scrii un mesaj rapid pe WhatsApp în timp ce mergi pe stradă? Imposibil cu o singură mână. Orice interacțiune necesita ambele mâini și toată atenția ta.

Naveta cu STB-ul în București a devenit suportabilă. În aglomerația din 335, îmi puneam căștile și mă pierdeam în seriale. Ecranul mare era un paravan perfect împotriva lumii exterioare. Însă, când trebuia să validez cardul sau să răspund unui e-mail urgent, jonglarea cu gigantul tehnologic era un coșmar.

Ca șofer, însă, a fost o binecuvântare. Am cumpărat un suport de tabletă pentru mașină și, dintr-o dată, Waze nu mai era o hartă mică și enervantă, ci un centru de comandă. Vedeam fiecare străduță, fiecare alertă de trafic, fără să mai strâng din ochi. Pe post de GPS și centru media în mașină, este absolut imbatabil, mai ales în drumurile lungi, cum a fost cel spre Sinaia într-un weekend. Copiii pe bancheta din spate, uitându-se la desene pe un ecran generos, au adus o pace pe care n-o credeam posibilă.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Ieșisem la o terasă în Centrul Vechi cu niște prieteni. Inevitabil, am pus toți telefoanele pe masă. Al meu, lângă un Samsung Galaxy A14 nou-nouț și un Xiaomi Redmi Note 12, arăta ca un OZN care a aterizat lângă două mașini normale. Râsetele au fost pe măsură. „Ce faci, mă, cu ăla? Te aperi de ploaie?”.

Am decis să facem un test. Am făcut poze la halbă de bere de pe masă, în lumina slabă a terasei. Rezultatul a fost dureros de clar. Pozele de pe Samsung și Xiaomi erau decente, clare, cu zgomot de imagine redus. Poza mea era… o pată maronie, neclară, jenantă. Camera de 13MP a Pad-ului 15 este, fără menajamente, slabă. E acceptabilă în lumină perfectă, de zi, dar cum apune soarele, devine aproape inutilizabilă pentru orice ai vrea să postezi pe social media. M-am simțit puțin prost.

Dar apoi, pe la 11 noaptea, povestea s-a schimbat. Prietenul cu Xiaomi căuta disperat o priză. Cel cu Samsung era deja în modul „power saving”. Telefonul meu? Arăta un sfidător 72% baterie. Atunci am realizat că, deși pierdeam la capitolul fotografie, câștigam detașat la cel mai important capitol pentru mine: libertatea. Am pus pe masă tabelul mental pe care mi-l făcusem înainte să-l cumpăr.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Nu totul a fost roz. Au fost zile în care l-am urât. Într-o zi ploioasă, încercam să comand un Bolt în timp ce țineam o umbrelă. O misiune imposibilă. Am renunțat nervos și am luat metroul. Altă dată, am vrut să fac o poză rapidă unui cățel simpatic în Parcul Cișmigiu. Până am scos „monstrul” din rucsac și am deschis aplicația camerei, momentul trecuse. M-am simțit un bătrânel neîndemânatic.

Performanța, deși decentă în majoritatea timpului datorită celor 8GB de RAM, mai sughiță. Când ai deschise Waze, Spotify, WhatsApp, Chrome cu 10 tab-uri și un joc în fundal, începe să agațe. Trecerea între aplicații nu mai e la fel de fluidă și apar mici întârzieri care, în momente de grabă, te pot scoate din sărite. A trebuit să învăț să fiu mai organizat și să închid aplicațiile pe care nu le folosesc, un obicei pe care îl pierdusem cu telefoanele anterioare.

Când mi-a salvat și m-a făcut să-l iubesc

Compromisurile au meritat, însă, în anumite situații cheie. Într-un weekend am plecat la Vama Veche. Vineri seară l-am scos de la încărcat la 100%. L-am folosit pentru GPS pe drum, am ascultat muzică pe plajă prin difuzoarele lui stereo (care sunt surprinzător de gălăgioase și clare pentru prețul ăsta), am vorbit pe video cu ai mei și m-am uitat la un film seara. Duminică, la plecare, încă mai aveam 30% baterie. Niciun alt telefon pe care l-am avut nu ar fi supraviețuit weekendului fără cel puțin o încărcare. Pacea mentală pe care ți-o dă această autonomie este greu de descris. Nu mai cauți prize prin restaurante, nu mai întrebi barmanul dacă îți poate încărca telefonul. Ești liber.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

După trei luni de conviețuire cu acest gigant, răspunsul este complicat. Oscal Pad 15 nu este un telefon. Este o tabletă cu funcție de apelare. Dacă încerci să-l judeci ca pe un telefon, vei fi profund dezamăgit. Dar dacă îl privești ca pe un hibrid, un dispozitiv de nișă pentru un utilizator specific, lucrurile se schimbă.

Când zic DA la Oscal Pad 15: * Dacă ești un consumator avid de conținut media (filme, seriale, YouTube) și ai un buget redus. * Dacă ești șofer de cursă lungă, agent de vânzări sau curier (Tazz/Glovo) și ai nevoie de un ecran mare pentru navigație și o baterie care să țină toată ziua de muncă. * Dacă vrei un al doilea dispozitiv pentru acasă, pe post de mini-televizor portabil. * Dacă urăști, pur și simplu urăști, să stai cu ochii pe procentajul bateriei.

Când zic NU la Oscal Pad 15: * Dacă fotografia mobilă este importantă pentru tine. * Dacă prețuiești portabilitatea și posibilitatea de a folosi telefonul cu o singură mână. * Dacă ai nevoie de performanță de top pentru jocuri sau aplicații solicitante. * Dacă ești o persoană care vorbește mult la telefon fără a folosi căști.

Așadar, l-aș mai cumpăra o dată? Pentru mine, ca telefon principal, probabil că nu. Experimentul m-a învățat că, deși uram dependența de priză, îmi lipsește la fel de mult comoditatea unui dispozitiv compact. Dar nu regret nicio secundă achiziția. M-a forțat să-mi reevaluez nevoile și mi-a oferit o libertate pe care nu o mai simțisem de la bătrânul Nokia 3310. A fost o relație de iubire și ură, un compromis constant, dar, în final, o aventură tehnologică pe care sunt bucuros că am trăit-o. Dacă știi exact în ce te bagi, la 850 de lei, acest „telefon” incomod s-ar putea să fie cea mai deșteaptă alegere pe care o poți face.