Cum m-a chinuit și salvat telefonul-tabletă

Revizuirea Blackview Tab90WiFi

După ce vechiul meu Xiaomi a decis să-și dea obștescul sfârșit într-o baltă de ploaie torențială lângă stația de metrou Pipera, am realizat că eram prizonierul unui cerc vicios: telefoane ieftine care mă lăsau baltă exact când aveam cea mai mare nevoie de ele. Și, Doamne, aveam nevoie de el în seara aia. Era ora 1 noaptea, ploua cu găleata și aplicația Bolt refuza să pornească pe ecranul pâlpâind al defunctului telefon. Am simțit cum un val de panică rece, umedă ca ploaia de afară, îmi urcă pe șira spinării. Frustrarea era palpabilă. Eram blocat, ud leoarcă și complet deconectat de lume.

Într-o dimineață de sâmbătă, după incidentul care m-a convins să schimb totul, am început vânătoarea. Constrângerile mele erau brutale și clare: un buget de maximum 700 de lei, o nevoie disperată de o baterie care să mă țină de la 7 dimineața, când plecam de acasă din Drumul Taberei, până la 10 seara, când mă întorceam, și un ecran suficient de mare încât să nu-mi mai chiorăsc ochii pe documente PDF în metrou. Timpul era scurt – aveam nevoie de ceva până luni. Am deschis eMAG-ul cu resemnarea unui om care știe că va face un compromis dureros. Am filtrat, am sortat, am citit zeci de review-uri la telefoane care promiteau marea cu sarea, dar ale căror comentarii trădau baterii mediocre și ecrane șterse.

Și atunci, ca o anomalie în listă, a apărut: Blackview Tab90WiFi. Stai, Tab? Tabletă? Prețul era șocant de mic, undeva la 650 de lei la ofertă. Specificațiile păreau ireale pentru banii ăștia: ecran de 10.1 inch, 8GB RAM (extensibil, cică) și, piesa de rezistență, o baterie de 8200 mAh. Prima mea îndoială a fost viscerală: “Cine naiba folosește o tabletă pe post de telefon? O să arăt ca un idiot vorbind la o paletă de ping-pong pe stradă.” Dar apoi, argumentul pro a lovit ca un fulger: “Dar gândește-te… două zile de baterie, fără stres. Filme în metrou ca la cinema. Mailuri și documente lizibile fără zoom.” A fost un pariu nebunesc, un act de rebeliune împotriva normei, alimentat de disperare și de promisiunea unei vieți fără anxietatea bateriei. Am apăsat “Adaugă în coș” înainte ca rațiunea să poată interveni.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Când a sosit curierul, cutia părea imensă. Am deschis-o cu un amestec de entuziasm și groază. Înăuntru, tableta era… colosală. Subțire, ce-i drept, cu un spate metalic care se simțea surprinzător de premium, dar totuși, gigantică. Primul meu gest a fost să încerc să o bag în buzunarul blugilor. Evident, a intrat pe sfert. Am izbucnit în râs. “Ce naiba am făcut?”, mi-am zis.

Prima zi a fost un exercițiu de adaptare socială și fizică. Am ieșit până la Mega Image-ul din colț și am simțit nevoia să sun pe cineva. Am ridicat mastodontul la ureche și am simțit instantaneu zeci de priviri ațintite asupra mea. O doamnă mai în vârstă se uita la mine cu o curiozitate amuzată, de parcă aș fi încercat să vorbesc la o telecomandă de televizor. A fost un moment de umilință profundă. Din acea clipă am decretat: acest dispozitiv va fi folosit exclusiv cu căști Bluetooth pentru apeluri. Nu mai era negociabil.

Dar apoi, seara, m-am așezat în pat și am deschis YouTube. Șocul a fost de data asta unul pozitiv. Ecranul mare, cu rezoluție 2K, era pur și simplu superb. Culorile erau vii, detaliile clare. Am urmărit un documentar și am avut senzația că mă uit la un mic televizor personal. Am realizat că, pentru consum media, tocmai făcusem un salt cuantic de la vechiul meu ecran de 6.5 inch. A fost prima scânteie de speranță, primul gând că poate pariul meu nebunesc nu era o greșeală totală.

În tranșeele vieții zilnice

Adevăratul test a venit odată cu rutina. Naveta mea zilnică de aproape o oră jumate cu metroul pe magistrala M5, de la Râul Doamnei la Eroilor, și apoi cu autobuzul, s-a transformat complet. Înainte, mă chinuiam să citesc o carte pe Kindle pe ecranul mic al telefonului. Acum, deschideam Blackview Tab90WiFi și aveam o bibliotecă la purtător. Cărți, articole, benzi desenate – totul era o plăcere de citit. Când nu citeam, puneam un episod din The Office. Cu o pereche de căști bune, aglomerația și zgomotul din metrou dispăreau. Devenise portalul meu de evadare.

La muncă, s-a dovedit a fi un companion neașteptat de util. Lucrez în marketing și am constant nevoie să verific documente, prezentări sau să particip la video-call-uri. Lăsat pe birou pe suportul inclus în pachet, Tab90 devenea un al doilea ecran. Puteam să fiu într-o ședință pe Teams pe tabletă, în timp ce lucram la un raport pe laptop. Claritatea în video-call era decentă, iar microfoanele își făceau treaba. Colegii au glumit la început, dar apoi au început să vadă latura practică.

Weekendurile erau o altă poveste. Când ieșeam cu prietenii la o terasă în Centrul Vechi, îl lăsam de obicei în rucsac. Să-l scoți pe masă era ca și cum ai pune un laptop între halbele de bere. Ocupa prea mult spațiu și atrăgea prea multă atenție. Aici am simțit cel mai acut lipsa unui dispozitiv compact, pe care să-l poți verifica rapid și discret. Era un compromis constant între utilitatea extremă în anumite contexte și stânjeneala socială în altele.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Nu totul a fost roz, nici pe departe. Au fost momente de frustrare pură. Primul și cel mai mare dușman al meu a fost camera foto. Eram într-o seară la concert la Arenele Romane. Trupa mea preferată era pe scenă, luminile creau o atmosferă magică și am vrut să imortalizez momentul. Am scos tableta, am încadrat și am făcut poza. Rezultatul? O mâzgălitură digitală. Un zgomot de imagine oribil, culori șterse, detalii inexistente. Camera de 13MP este, în cel mai bun caz, un scanner de documente glorificat. În condiții de lumină slabă, este absolut inutilizabilă. Am ratat zeci de momente faine pentru că am refuzat să car două dispozitive cu mine.

Apoi a fost performanța. Procesorul Rockchip RK3562 sună exotic, dar în realitate este modest. Pentru browsing, YouTube, Netflix și mailuri, e perfect. Dar Doamne ferește să încerci să faci multitasking serios. Într-o zi, în mașină, aveam Waze-ul pornit, ascultam muzică pe Spotify și a trebuit să preiau un apel important. Tableta a înghețat pentru câteva secunde bune. Lag-ul acela, în traficul din București, când trebuia să fac o manevră rapidă, m-a făcut să strâng din dinți de nervi. Am simțit limitările hardware-ului în cel mai brutal mod posibil. Nu e un dispozitiv pentru power-useri. E un maratonist, nu un sprinter.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Într-o seară, la o bere, am intrat într-o dezbatere cu doi prieteni. Unul tocmai își luase un Samsung Galaxy A15, celălalt un Xiaomi Redmi Note 12. Ambele, telefoane “normale”, competente. Inevitabil, am ajuns să le comparăm. Am pus pe un șervețel, ca la birt, ce conta pentru fiecare dintre noi. Așa s-a născut o analiză la rece, care mi-a clarificat, în sfârșit, de ce făcusem alegerea asta ciudată.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Au trecut aproape trei luni de când trăiesc cu acest companion digital bizar. Am trecut de la șoc și rușine, la apreciere pragmatică, și în final la un soi de afecțiune pentru ciudățenia lui. Am învățat să-i accept defectele (port mereu căștile cu mine și am renunțat să mai fac poze seara) și să-i maximizez calitățile.

Deci, l-aș mai cumpăra? Răspunsul este un “da” surprinzător, dar cu un asterisc imens. Blackview Tab90WiFi nu este un telefon. Nu este nici măcar o tabletă în sensul clasic. Este un “dispozitiv de conținut personal” pentru un om cu nevoi foarte specifice, care operează sub constrângeri de buget.

Recomandarea mea onestă pentru românii ca mine: Dacă ești student, navetist, lucrezi mult cu documente în mișcare sau pur și simplu ești un consumator vorace de filme și seriale și ai un buget sub 800 de lei, acest dispozitiv s-ar putea să fie cea mai inteligentă și neconvențională alegere pe care o poți face. Dacă pui bateria și ecranul deasupra oricărui alt aspect – cameră, portabilitate, performanță de top, prestigiu de brand – atunci da, cumpără-l.

Când zic NU la Blackview Tab90WiFi: Dacă fotografia este importantă pentru tine, chiar și la nivel de amator, FUGI. Dacă ai nevoie de un telefon pe care să-l poți manevra rapid în aglomerație, FUGI. Dacă vrei să te joci titluri pretențioase sau dacă te irită cel mai mic lag, caută în altă parte.

Pentru mine, în acest capitol al vieții mele, a fost soluția perfectă pentru o problemă specifică. M-a eliberat de anxietatea bateriei și mi-a transformat timpul mort în timp de calitate. Este un compromis, fără îndoială. Unul mare, greu de manevrat, dar un compromis care, pentru mine, a meritat fiecare bănuț și fiecare privire ciudată de pe stradă.