Am renunțat la tot pentru Oppo Find N3. Regret?

Revizuirea Oppo Find N3

Marți dimineața, când rutina mea sacră de cafea și planificare a zilei a fost întreruptă de o criză tehnologică de proporții epice, am știut că s-a terminat. Eram în mijlocul unui apel video crucial cu un client nou, un pește mare pe care încercam să-l prind de luni de zile. Stăteam în biroul meu improvizat din apartamentul din Militari, cu soarele bătând timid prin jaluzele, prezentându-i strategia de marketing pe următoarele șase luni. Și exact când am ajuns la slide-ul cu proiecțiile financiare, vechiul meu Samsung S21 Ultra, partenerul meu de nădejde de trei ani, a decis să-și dea obștescul sfârșit. Ecranul a înghețat pe o imagine pixelată a feței mele, cu o expresie de panică incipientă, apoi s-a stins. Negru total. Mort.

Am simțit cum mi se scurge sângele din obraji. Frustrarea a fost instantanee, copleșitoare, amestecată cu o jenă profesională profundă. Am bâiguit o scuză pe laptop, am reprogramat și am închis, simțind gustul amar al eșecului. Era ora 10 dimineața când mi-am dat seama că nu doar am pierdut un apel, ci am pierdut încrederea în uneltele mele de lucru. După atâtea momente în care bateria mă lăsa la 20% în mijlocul zilei sau aplicațiile se blocau în multitasking, incidentul ăsta a fost picătura care a umplut paharul. Am realizat că nu mai pot trăi cu anxietatea unui telefon pe care nu mă pot baza.

Aveam nevoie de ceva nou. Urgent. Dar ce? Bugetul meu era flexibil, dar nu infinit – mă gândeam la un maximum de 10.000 de lei, o investiție serioasă. Timp de cercetare nu prea aveam. Am deschis laptopul și am început să navighez febril. iPhone 15 Pro Max? Toată lumea îl are, dar ecosistemul Apple mă sufocă. Samsung S23/S24 Ultra? O alegere sigură, dar parcă era doar o versiune puțin mai bună a coșmarului pe care tocmai îl trăisem. Voiam o schimbare radicală.

Și atunci, într-un colț de YouTube, am dat peste un review al lui Oppo Find N3. Un pliabil. Am fost mereu sceptic. Le vedeam ca pe niște jucării scumpe și fragile. Dar ceva la ăsta era diferit. Reviewerul, un tip din Marea Britanie, tot repeta: „It feels like a normal phone when closed”. Asta mi-a atras atenția. M-am uitat la Z Fold 5 – ecranul exterior părea o telecomandă. La Find N3, părea un telefon adevărat. Prima îndoială a apărut imediat: „Oppo? În România? Ce fac cu garanția? Găsesc service pentru o navă spațială de 9.500 de lei?” Dar primul argument pro a fost mai puternic: ideea de a avea un mini-laptop în buzunar, de a putea rula trei aplicații una lângă alta fără compromisuri, era exact soluția la frustrările mele zilnice de multitasking. L-am găsit pe eMAG, vândut de un partener. Am ezitat o oră. Apoi, cu imaginea clientului dezamăgit încă proaspătă în minte, am apăsat „Adaugă în coș”. A fost un act de credință, sau poate de disperare.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Când a ajuns curierul a doua zi, am simțit un amestec de entuziasm și teroare. Cutia era masivă, elegantă. Telefonul în sine… o bestie. Greu. Dens. Premium. Prima dată când l-am ținut în mână închis, am zâmbit. Reviewerul avusese dreptate. Se simțea ca un flagship normal, doar un pic mai gros. L-am deschis. Și atunci am înțeles. Ecranul interior era imens, vibrant, iar cuta… era aproape invizibilă. Trebuia să înclini telefonul într-un anume unghi, în lumină directă, ca să o vezi. A fost un moment de „wow”.

Dar șocul real a venit când am început să-l folosesc. Totul era diferit. Greutatea în buzunar era considerabilă. Îmi trăgea de blugi într-un mod în care niciun telefon nu o mai făcuse. Prima oară când l-am deschis în metrou, în drum spre o întâlnire în Piața Unirii, am simțit cum toți ochii s-au ațintit asupra mea. Unii cu curiozitate, alții cu o judecată tacită de genul „uite-l și pe ăsta cu fițe”. Am simțit nevoia să-l închid rapid, ca și cum aș fi făcut ceva greșit. Apoi a fost anxietatea. Fiecare deschidere și închidere era acompaniată de o mică strângere de inimă. „Dacă intră praf în balama? Dacă îl scap? Cât costă să repari ecranul ăsta?” Primele 48 de ore nu au fost despre productivitate, ci despre o teamă constantă că am făcut o greșeală de 9.500 de lei.

În tranșeele vieții zilnice

După ce paranoia inițială s-a mai domolit, am început să integrez telefonul în viața mea reală. Și aici au apărut adevăratele transformări, atât pozitive, cât și negative. Rutina mea de dimineață s-a schimbat. În loc să citesc știrile pe laptop la cafea, deschideam telefonul pe masă. Aveam Feedly pe stânga, calendarul pe dreapta sus și mailul pe dreapta jos. Mă simțeam ca un director de corporație în propriul meu apartament de două camere.

Testul navetei a fost mixt. În aglomerația din STB, pe linia 335, ecranul exterior era un zeu. Perfect pentru utilizare cu o singură mână, pentru scrollat rapid pe Instagram sau răspuns la mesaje pe WhatsApp. Dar când prindeam un loc pe scaun și voiam să deschid ecranul mare, era aproape imposibil. E prea lat. Te lovești de vecinul de scaun, te simți expus. E un dispozitiv pentru spații personale, nu pentru transportul public aglomerat.

Adevăratul moment de glorie a venit la muncă. Într-o zi, eram la o cafenea în zona Floreasca, așteptând un client. Mi-a trimis pe mail contractul final, dar cu niște modificări de ultim moment. În mod normal, aș fi intrat în panică, aș fi scos laptopul. Cu Find N3, am deschis mailul pe o parte a ecranului, Google Docs pe cealaltă și calculatorul într-o fereastră plutitoare. Am făcut modificările, am verificat calculele și am trimis contractul înapoi în cinci minute. Clientul a ajuns, i-am arătat pe ecranul mare prezentarea finală, și am semnat afacerea. În acel moment, telefonul și-a justificat fiecare leu. Nu mai era o jucărie, era unealta supremă de productivitate mobilă.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Inevitalbilul s-a produs. Într-o seară, la o bere cu băieții, au apărut telefoanele pe masă. Prietenul meu, Andrei, proaspăt posesor de Galaxy Z Fold5, și Răzvan, fan Apple convins, cu noul său iPhone 15 Pro Max. Discuția a alunecat rapid spre „bătălia titanilor”. Am stat și am analizat la rece, ca niște ingineri de ocazie, cele trei fiare. A fost momentul în care am pus totul cap la cap.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Să nu crezi că totul a fost roz. Au fost zile în care frustrarea m-a copleșit. Odată, în timpul unei ploi torențiale de vară care m-a prins în Parcul Cișmigiu, am intrat în panică. Find N3 are certificare IPX4 – rezistă la stropi, nu la scufundare ca Fold5 (IPX8). L-am ascuns adânc în rucsac și m-am rugat să nu fi intrat apă la el. Anxietatea asta, că o simplă ploaie îți poate distruge investiția, e reală.

Apoi e problema software-ului. Deși ColorOS e rapid și curat, unele aplicații pur și simplu nu sunt optimizate pentru ecranul pătrat. Instagram, de exemplu, arată oribil. Poveștile sunt tăiate, iar feed-ul are bare negre uriașe. Sunt mici frustrări zilnice care îți amintesc că ești un „early adopter” al unei tehnologii imperfecte.

Și, cel mai enervant lucru, găsirea de accesorii în România este un coșmar. Husa din pachet e subțire și ieftină. Am căutat săptămâni întregi pe site-uri românești o husă decentă și o folie de protecție pentru ecranul exterior. Am sfârșit prin a comanda ceva de pe un site din China și am așteptat o lună, timp în care am trăit cu o frică permanentă de a-l zgâria.

Camera: Așteptări vs fotografiile reale

Aici am avut cea mai mare surpriză. Mă așteptam la camere decente, dar nu la nivel de flagship. Colaborarea cu Hasselblad părea mai mult marketing. M-am înșelat. Într-un weekend, am fost într-o excursie la Brașov. Am urcat pe Tâmpa și am făcut o poză panoramică a orașului. Detaliile, culorile naturale, plaja dinamică – totul era la superlativ. Zoom-ul optic 3x este incredibil de clar.

Dar unde excelează cu adevărat este versatilitatea. Poți îndoi telefonul la 90 de grade și să-l pui pe o masă sau un zid, folosindu-l ca pe propriul trepied pentru poze de grup sau filmări stabile. Am făcut cele mai bune selfie-uri folosind camera principală, cu ecranul exterior pe post de vizor. Nu e regele filmărilor – iPhone-ul încă domină acolo – dar pentru fotografie, este un monstru absolut, depășind cu mult așteptările mele.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Acum, după aproape trei luni, stau cu telefonul deschis pe masă în timp ce îți scriu povestea asta. Răspunsul la întrebarea din titlu este complex. Regret? În momentele de panică legate de ploaie sau praf, da, un pic. Dar în momentele în care mi-a salvat ziua la muncă, când am editat un document în tren sau când m-am uitat la un film fără bare negre, răspunsul este un NU categoric.

Deci, l-aș mai cumpăra? Da. Pentru că pentru mine, un om a cărui muncă depinde de multitasking și eficiență mobilă, beneficiile au depășit, în final, frustrările. Mi-a înlocuit nevoia de a căra o tabletă și, în multe cazuri, chiar și laptopul.

Recomandarea mea onestă pentru românii ca mine este următoarea: NU cumpăra acest telefon dacă ești un utilizator obișnuit. Dacă viața ta digitală constă în social media, poze de vacanță și YouTube, salvează-ți banii și ia un S24 Ultra sau un iPhone. Vei fi mai fericit și mai bogat. Dar… dacă te regăsești în povestea mea, dacă jonglezi constant între mailuri, documente, prezentări și apeluri video, dacă simți că ecranul unui telefon normal te limitează, atunci Oppo Find N3 nu este doar un telefon. Este o transformare. Este scumpă, imperfectă și uneori înfricoșătoare, dar este, fără îndoială, viitorul productivității mobile. Și pentru mine, a meritat fiecare leu.