Cel mai enervant și util telefon pe care l-am avut

Revizuirea Doogee N40 Pro

Primul semn că ceva nu era în regulă a fost când ecranul vechiului meu Xiaomi a început să pâlpâie ca un stroboscop defect într-un club uitat de lume. L-am ignorat. O fi de la frig, mi-am zis. Apoi, a început să se restarteze singur, de obicei în cele mai proaste momente: în mijlocul unui apel cu un client, fix când Waze recalcula ruta prin aglomerația de pe Iuliu Maniu sau, cel mai grav, când eram pe punctul de a câștiga un meci de Wild Rift. Însă lovitura de grație a venit într-o joi seara.

Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că am uitat să-mi setez alarma pentru o întâlnire super importantă la 7 dimineața. Am pus mâna pe telefon și… nimic. Ecran negru, rece, mort. L-am pus la încărcat, am încercat toate combinațiile de butoane pe care le-am găsit pe forumuri obscure indiene. Tăcere totală. Panica aia rece, specifică dependenței de tehnologie, mi-a urcat pe șira spinării. Stăteam în bucătărie, la lumina hottei, când vechiul meu telefon a devenit oficial o cărămidă inutilă. După ce a doua zi m-am trezit târziu, am ratat întâlnirea și am primit o mustrare zdravănă, am realizat că nu mai pot trăi cu frica asta constantă că tehnologia mă va lăsa baltă.

Constrângerile erau clare și dureroase: aveam un buget maxim de 850 de lei, pentru că tocmai plătisem o reparație neprevăzută la mașină, și aveam nevoie de un telefon acum. Am intrat pe eMAG, copleșit de zeci de modele de la branduri pe care le știam, dar care la prețul ăsta ofereau specificații dezamăgitoare. Și atunci, printre sugestii, a apărut: Doogee N40 Pro. Numele suna ciudat, aproape ca o glumă. Prima îndoială a fost instantanee: „Cine naiba sunt ăștia? Sigur e o chinezărie care se strică în două săptămâni”. Dar apoi am văzut un număr care mi-a sărit în ochi: 6380 mAh. O baterie gigantică. Argumentul pro era atât de puternic încât a înecat toate celelalte dubii. Pentru mine, un om care pleca de acasă la 8 dimineața și se întorcea la 10 seara, constant cu frica de a nu găsi o priză, promisiunea asta era ca apa pentru un însetat. L-am comandat la easybox, cu un amestec de resemnare și o curiozitate bolnăvicioasă. Ce-o fi, o fi.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Când a ajuns cutia, am simțit o mică tresărire de entuziasm. Ambalajul era surprinzător de decent. Înăuntru, pe lângă telefon, încărcător și cablu, am găsit o husă de silicon transparentă și o folie de protecție deja aplicată. Un gest mic, dar care mi-a economisit vreo 50 de lei și un drum la un centru de accesorii GSM. Bravo, Doogee.

Telefonul în sine se simțea… bine. Spatele cu imitație de piele (sau ce o fi materialul ăla) îi dădea o aderență excelentă și un aspect mult mai scump decât cei 789 de lei pe care i-am plătit. Era subțire, elegant, deloc cărămida la care mă așteptam de la un „battery phone”. L-am pornit. Android 11 curat, fără aplicații inutile preinstalate, un alt plus neașteptat. Totul se mișca fluid. Am instalat aplicațiile mele de bază: WhatsApp, Facebook, Instagram, Revolut, aplicațiile bancare, Waze, Spotify, Tazz. Totul părea în regulă.

Adevăratul șoc a venit a doua zi. L-am scos de la încărcat la 7 dimineața, la 100%. L-am folosit intens: două ore de Waze în traficul din București, muzică pe Spotify prin Bluetooth în mașină, scrollat pe social media în pauza de prânz, vreo 40 de minute de apeluri, verificat mailuri constant. Când am ajuns acasă, pe la 9 seara, am aruncat o privire la baterie. Inima mi-a stat în loc. Era la 72%. Am crezut că e un bug, că indicatorul e blocat. L-am lăsat peste noapte, fără să-l încarc. A doua zi, aceeași poveste. Am ajuns seara cu el la 45%. Abia în a treia zi, spre seară, a ajuns sub 15% și a cerut încărcătorul. Anxietatea bateriei, o constantă în viața mea de ani de zile, dispăruse. Pur și simplu. A fost un sentiment de eliberare pe care nu-l mai trăisem de la bătrânul Nokia 3310.

În tranșeele vieții zilnice

După euforia inițială, a început viața reală cu Doogee N40 Pro. Aici au început să apară micile fisuri în armura sa de campion al autonomiei. Procesorul MediaTek Helio P60 este, ca să fiu sincer, un motor de Dacia Logan din 2008. Te duce din punctul A în punctul B, e fiabil în 90% din timp, dar nu-i cere să facă depășiri spectaculoase.

Pentru naveta zilnică cu STB-ul pe linia 104, era perfect. Puteam să ascult podcasturi, să citesc știri și să răspund la mesaje fără probleme. Dar când încercam să fac multitasking mai serios – de pildă, să trec rapid de la un apel video pe Teams la Waze, având și Spotify în fundal – telefonul gâfâia. Apărea o secundă de lag, o mică ezitare care îți amintea constant că folosești un dispozitiv de buget. Nu era un capăt de țară, dar venea în contrast puternic cu fluiditatea unui telefon mai scump. Ecranul, un IPS de 6.52 inch, e decent. Culorile sunt ok, luminozitatea e suficientă pentru interior, dar în soarele puternic de august, pe o terasă în Centrul Vechi, trebuia să-mi fac umbră cu mâna ca să văd ceva clar pe el.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Au fost și zile proaste. Zile în care compromisurile pe care le-am făcut pentru baterie m-au lovit direct în față. Odată, eram la biroul din Pipera și trebuia să scanez rapid un cod QR pentru a intra într-o parcare. Am scos telefonul, am deschis camera… și a durat vreo 3-4 secunde până s-a inițializat și a focalizat. În spatele meu se formase deja o coadă, claxoane, înjurături. M-am simțit ca ultimul om.

Altă dată, am ieșit cu niște prieteni la un concert la Arenele Romane. Lumină spectaculoasă pe scenă, atmosferă incredibilă. Am vrut să fac o poză. Rezultatul? O pată de culori blurate, cu zgomot de imagine cât casa. Camera, care în lumină bună de zi scoate poze absolut decente pentru social media, este catastrofală în condiții de lumină slabă. Pur și simplu inutilizabilă. Atunci am simțit un regret profund. Mă uitam la prietenii mei cu iPhone-uri și Samsung-uri care făceau poze clare, vibrante, și eu mă chinuiam să obțin ceva ce semăna vag cu realitatea. În acele momente, uram telefonul ăsta și bateria lui cu totul.

Când m-a salvat și m-a făcut să-l iubesc

Și apoi, la polul opus, au venit momentele de glorie. Am plecat într-un weekend prelungit la Vama Veche cu cortul. Vineri dimineața am plecat cu telefonul încărcat 100%. Toată lumea din grup era stresată cu bateriile externe, se certau pe singura priză de la barul de pe plajă. Eu? N-am avut nicio treabă. L-am folosit pentru muzică, poze (de zi, evident), GPS ca să găsim o cherhana ascunsă. Duminică după-amiază, când ne pregăteam de plecare, al meu încă mai avea 20% baterie. Am devenit hotspot-ul mobil pentru prietenii mei care trebuiau să-și cheme un Uber din Constanța. Sentimentul ăla de siguranță, de a fi independent energetic într-o lume dependentă de prize, a fost fantastic. Atunci mi-am dat seama că pentru stilul meu de viață – mult timp pe drumuri, weekenduri plecat – am făcut, de fapt, alegerea corectă. Compromisul merita.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Într-o seară, la o bere, a venit și momentul adevărului. Eu, cu Doogee-ul meu, un prieten cu un Xiaomi Redmi Note 11 și altul cu un Samsung Galaxy A33. Inevitabil, am început să le comparăm. Am pus pe hârtie ce conta pentru fiecare dintre noi, într-un moment de maximă sinceritate. Așa am ajuns la tabelul care mi-a clarificat definitiv decizia.

După aceste trei luni de utilizare, am învățat să trăiesc cu Doogee N40 Pro. E o relație bazată pe un compromis conștient. Îi accept defectele pentru calitatea sa principală, care se aliniază perfect cu nevoia mea numărul unu.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Asta e întrebarea de un milion de dolari, sau mai bine zis, de 789 de lei. Răspunsul meu este un „depinde” foarte nuanțat.

Dacă ar fi să-l cumpăr din nou mâine, în aceleași condiții – cu buget limitat și cu aceeași nevoie disperată de autonomie – răspunsul este un DA categoric. Pentru un anumit tip de utilizator, acest telefon este o binecuvântare. Dacă ești curier, agent de vânzări, șofer, un student care stă toată ziua la facultate sau pur și simplu un om care urăște să fie legat de priză, Doogee N40 Pro este o unealtă fantastică.

Însă, dacă ești o persoană pentru care calitatea fotografiilor este crucială, dacă vrei să te joci cele mai noi jocuri la setări maxime sau dacă ești dependent de multitasking și vrei ca totul să se miște instant, atunci stai departe. Te va frustra teribil și vei regreta fiecare leu.

Sfatul meu acționabil pentru oricine se gândește la el este simplu: fii brutal de onest cu tine însuți. Ce contează cel mai mult PENTRU TINE? Dacă răspunsul este „să nu rămân niciodată fără baterie”, atunci Doogee N40 Pro nu este doar o opțiune, ci probabil cea mai bună opțiune la acest preț în România. A fost telefonul care m-a învățat că uneori, perfecțiunea nu stă în a le avea pe toate, ci în a excela la singurul lucru care contează cu adevărat pentru tine. Și pentru mine, acel lucru a fost libertatea. Libertatea de a uita unde am pus încărcătorul.