TCL 50 LE: Iubire, ură și tot ce e între ele

Revizuirea TCL 50 LE

Totul a început într-o marți seară obișnuită, când vechiul meu Xiaomi Redmi Note 9 Pro, un veteran de aproape patru ani, a decis să-și dea obștescul sfârșit. Fără avertisment. Eram pe canapea, în apartamentul meu din Drumul Taberei, derulând fără noimă prin Instagram, când ecranul a înghețat, s-a făcut negru și a intrat într-o buclă infinită de repornire. Sigla “Redmi” apărea, stătea trei secunde, dispărea. Și iar. Și iar. O oră mai târziu, după zeci de căutări pe laptop despre “bootloop fix” și combinații de butoane care mi-au lăsat degetele amorțite, am acceptat realitatea. Era mort.

Era ora 2 noaptea când mi-am dat seama că panica începea să se instaleze. Nu era doar un telefon. Era biroul meu mobil. Ca freelancer, totul era acolo: contactele clienților, autentificarea în doi pași pentru toate platformele, aplicațiile bancare, Slack, mailul. A doua zi dimineață aveam un call important și nu aveam cum să-mi anunț clientul că nu pot intra. M-am simțit complet deconectat, ca și cum mi s-ar fi tăiat o mână. După șocul inițial, am realizat că nu mai pot trăi cu incertitudinea unui telefon vechi. Aveam nevoie de ceva nou. Acum.

Constrângerile erau brutale. Tocmai plătisem chiria și dările la stat, iar bugetul meu pentru „urgențe tehnologice” era, să fim sinceri, inexistent. Am stabilit o limită maximă, absolută, de 700 de lei. Cu banii ăștia, în România, opțiunile sunt… limitate. Într-o dimineață de miercuri mohorâtă, cu o cafea slabă și multă frustrare, incidentul de cu seară m-a convins să schimb totul. Am deschis laptopul și am intrat pe eMAG, filtrând telefoanele după preț, de la cel mai mic la cel mai mare. Printre zeci de nume necunoscute și modele de care nu auzisem în viața mea, a apărut o ofertă: TCL 50 LE la 549 de lei. TCL? Nu făceau ăștia televizoare? Prima îndoială a fost puternică: „O să fie un rebut chinezesc care se blochează din prima zi”. Dar apoi am citit specificațiile: baterie de 4000 mAh și ecran de 90Hz. La prețul ăsta? Argumentul pro era pur financiar. Era singurul telefon de la un brand semi-cunoscut care părea să ofere strictul necesar în bugetul meu. Cu inima strânsă și cu sentimentul că fac un pariu riscant, am dat comanda. A doua zi urma să ajungă la easybox.

Primele 48 de ore: Șocul inițial

Am ridicat pachetul de la easybox-ul de lângă stația de metrou Valea Ialomiței cu un amestec de nerăbdare și teamă. Cutia era simplă, minimalistă. Înăuntru, telefonul, un încărcător de 10W (da, ați citit bine, 10W în 2024), un cablu USB-C și, surpriză plăcută, o husă de silicon transparentă. Un gest mic, dar apreciat, mai ales când ești pe un buget la sânge.

Când l-am luat prima oară în mână, senzația a fost… plastic. Un plastic mat pe spate, care nu aduna amprente, dar care țipa „telefon ieftin”. Nu avea greutatea sau densitatea fostului meu Xiaomi. Era ușor, aproape gol pe dinăuntru. L-am pornit. Ecranul s-a aprins și… a fost decent. Chiar surprinzător de decent. Culorile erau vii pentru un panou LCD, iar cei 90Hz făceau derularea prin meniuri să pară mai fluidă decât mă așteptam.

Apoi a început procesul de configurare și realitatea m-a lovit. Totul era lent. Descărcarea aplicațiilor din Play Store, instalarea lor, restaurarea backup-ului din WhatsApp – fiecare proces părea să dureze o veșnicie. Procesorul MediaTek Helio G25 și cei 4GB de RAM își arătau limitele din primul minut. Trecerea de la un Snapdragon 720G, chiar și vechi, la acest Helio G25 a fost ca și cum aș fi trecut de la un Logan la o bicicletă cu o roată dezumflată. În acele prime ore, am avut un singur gând: „Am făcut cea mai mare greșeală”. Am fost la un pas să-l împachetez la loc și să-l trimit înapoi.

În tranșeele vieții zilnice

După șocul inițial al performanței, am decis să-i dau o șansă. Trebuia să-l fac să funcționeze. Următoarele săptămâni au fost un exercițiu de adaptare și management al așteptărilor. Am învățat repede regulile jocului cu TCL 50 LE.

Regula numărul 1: O singură aplicație serioasă deschisă. Puteam să stau pe Slack și să răspund colegilor. Puteam să scriu un mail în Gmail. Puteam să editez un document în Google Docs. Dar nu pe toate deodată. Comutarea între ele era un test de răbdare. Apăsam pe iconița de multitasking, alegeam aplicația, telefonul se gândea 2-3 secunde, apoi afișa ecranul de încărcare al aplicației respective. Am învățat să termin o sarcină înainte de a o începe pe următoarea.

Naveta zilnică cu autobuzul 168 spre Piața Romană a devenit un studiu de caz. Waze funcționa. Spotify funcționa. Dar să le rulez pe amândouă în timp ce mai primeam și o notificare pe WhatsApp? Asta ducea la bâlbâieli, muzica se întrerupea pentru o secundă, iar harta din Waze se bloca. Am renunțat la a mai asculta muzică în mașină când foloseam navigația. Un compromis.

Viața cu TCL 50 LE m-a forțat să devin un utilizator mai conștient. Nu mai deschideam 15 tab-uri în Chrome. Închideam aplicațiile din fundal obsesiv. Am dezinstalat tot ce nu era absolut esențial. Paradoxal, acest minimalism forțat a avut și un efect benefic: am început să pierd mai puțin timp pe telefon. Scrolling-ul pe Instagram nu mai era la fel de satisfăcător când fiecare video se încărca cu o secundă de întârziere. Așa că l-am folosit mai mult pentru utilități și mai puțin pentru divertisment.

Momentele când am vrut să-l arunc pe geam

Au fost și zile negre. Zile în care compromisul s-a transformat în frustrare pură. Cel mai mare vinovat? Camera. Specificațiile spuneau 13MP + 2MP. Realitatea? O dezamăgire cruntă.

Într-o seară, eram cu niște prieteni la o terasă în Centrul Vechi. Lumina era superbă, atmosfera perfectă. Am scos telefonul să fac o poză de grup. Am deschis aplicația camerei – a durat 3 secunde. Am încadrat. Am apăsat pe buton. Telefonul a înghețat o secundă, apoi a făcut poza. Rezultatul: o pată maro, plină de zgomot de imagine, în care fețele noastre abia se distingeau. Era complet inutilizabilă. Prietenul meu cu un iPhone vechi a făcut o poză instant și a ieșit perfect. M-am simțit jenat.

Altă dată, am văzut o scenă amuzantă pe stradă, un porumbel care încerca să fure un covrig de pe o masă. Până am deschis eu camera, momentul trecuse de mult. Am realizat că TCL 50 LE nu este un telefon pentru a captura momente spontane. Este un telefon cu care poți, eventual, să fotografiezi un document într-o cameră bine luminată. Atât.

Apoi au fost blocajele aleatorii. O dată pe săptămână, fără niciun motiv, îngheța complet pentru 10-15 secunde. De obicei, în cel mai prost moment posibil. Odată s-a blocat fix când trebuia să arăt biletul STB în format QR controlorului. Au fost cele mai lungi 15 secunde din viața mea, cu controlorul uitându-se la mine cu suspiciune. Acestea au fost momentele în care mă uitam pe geamul apartamentului și mă gândeam serios la legile gravitației.

Când m-a salvat și m-a făcut să-l iubesc

Și totuși, în ciuda frustrărilor, a început să se întâmple ceva ciudat. Am început să apreciez telefonul pentru un singur lucru, dar un lucru pe care îl făcea excepțional: bateria.

Bateria de 4000 mAh, cuplată cu un procesor anemic și un ecran HD+, a creat un monstru al autonomiei. Aici a avut loc transformarea mea emoțională. Anxietatea legată de baterie, pe care o aveam constant cu vechiul Xiaomi, a dispărut complet. Puteam pleca de acasă dimineața la 8 cu 100% baterie, să-l folosesc pentru muncă, social media, Waze în traficul infernal din București, să ascult podcasturi și să ajung acasă seara la 9 cu 35-40% baterie rămasă. Era o eliberare.

Momentul de revelație a venit într-un weekend, când am plecat într-o excursie la Sinaia. Mi-am uitat încărcătorul acasă. Panică inițială. Dar apoi mi-am dat seama că plecasem cu bateria la 92%. Am folosit telefonul pentru Google Maps până acolo, am făcut câteva poze (în lumină bună, desigur), am vorbit la telefon, am stat pe net seara la pensiune. Duminică după-amiază, când m-am întors în București, încă mai aveam 18% baterie. M-a ținut un weekend întreg fără încărcător. În acel moment, am înțeles care era, de fapt, publicul țintă al acestui telefon. Nu era pentru mine, un freelancer care are nevoie de multitasking. Era pentru cineva care are nevoie de siguranță. De certitudinea că telefonul nu te va lăsa baltă când ai mai mare nevoie de el.

Când l-am comparat cu telefoanele prietenilor

Ieșind la o cafea cu prietenii, inevitabil, telefoanele ajung pe masă. Unul avea un Samsung Galaxy A15 nou-nouț, altul un Xiaomi Redmi Note 13. Ambele erau vizibil superioare. Ecranele lor AMOLED făceau LCD-ul meu să pară șters și spălăcit. Aplicațiile lor se deschideau instantaneu. Pozele pe care le făceau cu mâncarea arătau ca în reviste, în timp ce ale mele arătau ca o dovadă la poliție. A fost un moment de “phone envy”, recunosc. Atunci am decis să fac o comparație rece, pe hârtie, să văd exact pe ce se duceau banii în plus pe care ei i-au dat.

Verdictul final: Îl mai cumpăr o dată?

Au trecut aproape trei luni de când folosesc TCL 50 LE ca telefon principal. Relația mea cu el a evoluat de la regret la frustrare, apoi la o acceptare resemnată și, în final, la un fel de respect ciudat. Îl respect pentru ce este, nu pentru ce aș vrea eu să fie. Este un cal de povară, nu un armăsar de curse.

Așadar, îl mai cumpăr o dată? Răspunsul e complicat: depinde de “eu”-ul care pune întrebarea.

Dacă aș fi din nou în aceeași situație de criză, cu același buget de sub 600 de lei și cu nevoia disperată de un telefon funcțional a doua zi? Da, 100%. A fost colacul de salvare de care aveam nevoie și și-a făcut treaba. M-a ținut conectat și m-a ajutat să-mi continui munca.

Dar dacă aș avea astăzi de ales, cu un buget puțin mai flexibil, de 800-900 de lei? Nu, categoric nu. Aș pune diferența de bani pentru un Xiaomi Redmi Note sau un Samsung din seria A, pentru că acea sumă îți cumpără o cameră decentă, un ecran mult mai bun și, cel mai important, o performanță care nu te face să-ți smulgi părul din cap.

Recomandarea mea onestă pentru românii ca mine este următoarea: gândește-te foarte bine care este prioritatea ta NUMĂRUL UNU. Dacă răspunsul este “baterie și preț”, și absolut nimic altceva nu contează, atunci TCL 50 LE, mai ales dacă îl găsești la o ofertă sub 600 de lei la eMAG sau Altex, este o alegere logică. Este un telefon perfect pentru părinți, bunici, ca prim telefon pentru un copil sau ca telefon de rezervă/muncă unde ai nevoie doar de apeluri și autonomie. Dar dacă în ecuația ta intră și “vreau să fac o poză decentă în vacanță la Vama Veche” sau “vreau să trec rapid de pe mail pe Waze fără să aștept o veșnicie”, atunci fă un efort și plusează 200-300 de lei. Diferența în calitatea vieții digitale este uriașă.

În final, TCL 50 LE a fost un profesor dur. M-a învățat despre compromisuri, despre răbdare și despre diferența fundamentală dintre ce îți dorești de la tehnologie și ce ai cu adevărat nevoie. Și, cel mai important, m-a scăpat de anxietatea bateriei. Iar pentru asta, chiar dacă uneori l-aș arunca pe geam, îi sunt, paradoxal, recunoscător.