**Huawei nova 10z: Iubire, ură și tot ce e între ele**

Revizuirea Huawei nova 10z

Stăteam în bucătărie, cu o cană de cafea aburindă în mână, și mă uitam pe geam la ploaia aia măruntă de toamnă bucureșteană. Era ora 9:28 dimineața, iar la 9:30 intram în cel mai important call al trimestrului. Un client nou, un proiect mare, genul ăla de întâlnire de care depinde bonusul de Crăciun. Vechiul meu Samsung, un A51 obosit de viață, stătea pe masă, conectat la încărcător. Arăta 17% baterie. „E ok”, mi-am zis, „cât poate să scadă într-un call de o oră pe Teams, dacă stă în priză?”. A fost gândul care a declanșat un mic dezastru personal.

La 9:45, în mijlocul prezentării mele, ecranul a pâlpâit. Am văzut notificarea aia roșie, blestemată: „1% baterie”. Cum, frate? CUM?! Era în priză! Am început să transpir. Am mișcat cablul, l-am împins mai tare, m-am rugat la toți zeii tehnologiei. Degeaba. Ecranul s-a făcut negru. În secunda doi, am auzit în căști vocea clientului: „Mihai, ești cu noi? Te-am pierdut”. Panică. Frustrare pură. Am închis laptopul, am alergat la el, m-am reconectat, mi-am cerut scuze penibil, invocând o cădere de net. M-am simțit ca un amator. În momentul ăla, s-a rupt filmul. Am zis gata. Nu mai pot trăi cu anxietatea asta a bateriei, cu teama constantă că telefonul mă va lăsa baltă exact când am mai mare nevoie de el. Bugetul era strâns, undeva pe la 1000-1200 de lei, și aveam nevoie de o soluție acum. Nu puteam aștepta curierul. Așa am ajuns, după-amiaza, într-un magazin fizic, plin de nervi și resemnare. Și acolo, pe un stand, era el: Huawei nova 10z. Prețul era perfect. Specificațiile pe hârtie sunau bine. Văzusem ceva despre el online, un telefon axat pe baterie. Argumentul pro suprem: încărcare la 40W și o baterie decentă. Îndoiala colosală, elefantul din cameră: lipsa serviciilor Google. Vânzătorul, un puști zâmbitor, mi-a zis că „se rezolvă cu GBox, merge brici”. O parte din mine știa că minte, dar cealaltă parte, cea disperată, voia să creadă. L-am cumpărat.

Despachetarea: când realitatea te lovește

Am ajuns acasă cu cutia aia în mână și am simțit un amestec ciudat de entuziasm și teamă. Știi sentimentul, când faci o achiziție impulsivă și încerci să te autoconvingi că ai făcut alegerea corectă. Cutia era simplă, elegantă. Înăuntru, telefonul. Prima impresie la atingere? Surprinzător de solid. Nu se simțea ieftin, deși spatele era un magnet de amprente. Era un verde închis, sobru, care mi-a plăcut. Dar vedeta pachetului era încărcătorul. O cărămidă albă, masivă, de 40W. Am zâmbit. Asta era promisiunea pentru care plătisem. L-am pornit. Ecranul, un LCD, arăta decent. Nu avea culorile vibrante ale unui AMOLED de pe vechiul Samsung, dar era luminos și clar. Configurarea inițială a fost rapidă, până la momentul adevărului: conectarea conturilor. Am deschis AppGallery și am simțit un gol în stomac. Era… gol. Lipseau toate aplicațiile pe care le foloseam zilnic: Gmail, Google Maps, Google Drive, YouTube, Uber, aplicațiile bancare. Panica de dimineață începea să revină. „Calmează-te”, mi-am zis. „Există GBox.” Am început procesul. Am descărcat aplicația, am început să instalez prin ea, una câte una, aplicațiile de care depindeam. A fost un proces anevoios, plin de permisiuni ciudate și ecrane de încărcare. Simțeam că nu configurez un telefon, ci că fac un transplant de software pe cord deschis. În seara aia m-am culcat cu un gust amar. Aveam un telefon nou, rapid, cu o baterie care promitea, dar care se simțea ca un străin incomod.

Prima săptămână: curba de învățare

Primele șapte zile cu nova 10z au fost un rollercoaster emoțional. Luni dimineață, l-am pus la încărcat de la 10%. Mi-a picat fața. În 15 minute era deja la peste 50%. Într-o oră era plin. Asta era magie neagră pentru mine, obișnuit cu încărcări de trei ore. Am plecat de acasă cu 100% baterie și un zâmbet tâmp pe față. Euforia a durat până am avut nevoie de Waze să ajung la o întâlnire în Pipera. Waze, instalat prin GBox, pornea greu. GPS-ul avea un lag de vreo 10 secunde, suficient cât să ratez ieșirea de pe autostradă. Am înjurat printre dinți și am trecut pe Google Maps, tot prin GBox. Aceeași poveste. M-am simțit ca un turist în propriul oraș. Atunci am înțeles că „merge brici”, cum zicea vânzătorul, înseamnă de fapt „merge, dar cu răbdare și nervi tari”. Pe partea de muncă, surpriza a fost plăcută. Slack, Teams, Outlook funcționau impecabil, chiar și prin GBox. Notificările soseau, poate cu o secundă-două întârziere, dar veneau. Asta m-a liniștit. Telefonul era rapid. Trecerea între aplicații era fluidă, nu agăța, nu se bloca. Camera foto, într-o zi însorită, a scos niște poze absolut decente, mult peste ce mă așteptam la prețul ăsta. Detaliile erau clare, culorile echilibrate. Dar cum se întuneca afară, calitatea scădea dramatic. Apărea zgomotul de imagine și totul devenea spălăcit. Până la finalul săptămânii, am dezvoltat o relație de tip „Stockholm” cu telefonul. Am învățat să-i anticipez ciudățeniile, să am răbdare cu GBox-ul, să folosesc alternative din AppGallery (cum ar fi Petal Maps, care, surpriză, mergea mai bine decât Google Maps emulat). Și, cel mai important, am uitat unde am pus bateria externă. Nu mai aveam nevoie de ea.

Viața reală cu Huawei nova 10z: fără filtru

După ce a trecut perioada de acomodare, am intrat în rutina zilnică. Și aici au început să se vadă adevăratele plusuri și minusuri. Ca om care lucrează de acasă, telefonul e o extensie a biroului meu. Partea bună era că puteam sta în call-uri video ore întregi fără să stau cu frica bateriei. Puteam pleca la o cafenea să lucrez de acolo o zi întreagă și mă întorceam acasă seara cu 30-40% baterie. Asta mi-a dat o libertate pe care nu o mai simțisem de ani de zile. E greu de explicat sentimentul de siguranță pe care ți-l dă un telefon care pur și simplu nu moare. Dar au fost și momente de frustrare cruntă. Odată, în metrou spre Victoriei, voiam să validez biletul cu aplicația de la Metrorex, dar nu se conecta la server. A trebuit să cobor, să caut o casă de bilete, am pierdut metroul. Altă dată, am vrut să plătesc la Kaufland din Berceni cu telefonul. Am încercat cu Curve, instalat prin GBox. Eroare. Am încercat cu aplicația băncii. Eroare. A trebuit să scot cardul fizic, simțindu-mă ca un dinozaur. Plățile NFC au fost mereu un pariu. Uneori mergeau, alteori nu. Era o ruletă rusească la fiecare casă de marcat. Prietenul meu Andrei, care are un Xiaomi la un preț similar, râdea de mine. Telefonul lui poate nu avea cea mai rapidă încărcare, dar totul pe el… pur și simplu funcționa. Fără bătăi de cap, fără artificii software. Au fost momente când m-am uitat la telefonul lui și am regretat sincer alegerea făcută.

Ce mă scoate din sărite la el

Să fim clari, niciun telefon nu e perfect. Dar nova 10z are câteva particularități care, în anumite zile, îmi venea să-l arunc de perete. Prima și cea mai enervantă problemă: notificările fantomă de la aplicațiile din GBox. Uneori, primeam mail-uri pe Gmail și nu primeam nicio notificare. Aflam de ele abia când intram manual în aplicație. Pentru mine, care depind de răspunsuri rapide la mailurile clienților, asta era inacceptabil. A trebuit să dezvolt un tic nervos: să deschid manual Gmail și Slack la fiecare 15 minute, doar ca să fiu sigur că nu am ratat ceva. A doua problemă: actualizările. Când o aplicație din GBox primea un update, procesul era un calvar. Trebuia să deschid GBox, să caut aplicația, să o updatez de acolo, uneori nu mergea, trebuia să o reinstalez. Era o pierdere de timp și energie. În lumea „normală”, a telefoanelor cu Google, apeși un buton și gata. Aici, fiecare update era o mică aventură neplăcută. Și, în al treilea rând, integrarea. Micul confort al vieții moderne. Când primești o adresă pe WhatsApp și cu o apăsare ești în Google Maps. Când faci o poză și în secunda doi e în Google Photos. Când salvezi o parolă în Chrome pe laptop și o ai instant pe telefon. Toate aceste mici lucruri, pe care le luasem de-a gata, dispăruseră. Totul era deconectat, fragmentat. Simțeam că am un telefon puternic, dar izolat într-un ecosistem propriu, incomplet.

Investiția: a meritat fiecare leu?

Și acum, după aproape trei luni, ajungem la întrebarea de 1000 de puncte. A meritat? Răspunsul e complicat. Dacă mă gândesc la ziua aia, la panica mea, la bugetul meu și la nevoia imediată de un telefon care să nu mă lase la greu cu bateria, răspunsul este un „da” hotărât. Pentru cei aproximativ 1000 de lei pe care i-am dat, am primit un pachet hardware excelent. Un telefon care se mișcă repede, o cameră decentă pentru poze de zi și, mai presus de orice, o autonomie și o viteză de încărcare care îți schimbă efectiv stilul de viață digital. Am scăpat de „range anxiety”, cum îi zic cei cu mașini electrice. Nu mai plec de acasă cu gândul la unde voi găsi o priză. Dar acest beneficiu uriaș a venit cu un cost. Costul a fost timpul meu, răbdarea mea și confortul meu. Am petrecut ore întregi căutând soluții, instalând aplicații, învățând să trăiesc cu compromisuri. Am renunțat la fluiditatea ecosistemului Google pentru siguranța unei baterii pline. A fost un troc. Un troc pe care, în contextul de atunci, l-am acceptat. Dacă aș avea acum de ales, cu mai mult timp la dispoziție și poate cu 300-400 de lei în plus la buget, probabil aș analiza mai atent alternativele de la Xiaomi sau Samsung. Dar atunci, pe loc, a fost decizia corectă pentru mine.

Verdictul final după 3 luni

Huawei nova 10z nu este un telefon pentru oricine. Este un telefon de nișă. Dacă ești genul de persoană care vrea ca totul să funcționeze perfect din cutie, care trăiește în aplicațiile Google și care vrea confort maxim cu minim de efort, stai departe de el. Te va frustra teribil. Dar… dacă ești ca mine, un utilizator care prioritizează autonomia bateriei mai presus de orice, dacă ești dispus să investești puțin timp la început pentru a-l configura și dacă ești suficient de flexibil încât să găsești alternative sau să accepți mici compromisuri, atunci nova 10z s-ar putea să fie cea mai plăcută surpriză. Este un cal de bătaie. Un partener de încredere care nu te lasă când se îngroașă gluma. M-a învățat să fiu mai răbdător cu tehnologia și mai conștient de ce anume am cu adevărat nevoie de la un telefon. Am început această călătorie cu frustrare și panică. Am trecut prin entuziasm, dezamăgire, nervi și, în final, am ajuns la un soi de acceptare și respect reciproc. Nu-l iubesc necondiționat, dar am învățat să-l apreciez pentru ceea ce este: o unealtă puternică, cu un caracter dificil. Și sincer? Nu cred că l-aș mai da înapoi. M-am obișnuit cu libertatea pe care mi-o oferă bateria lui. Și, uneori, libertatea valorează mai mult decât confortul.